Anul Federațiilor…
LRI, FARI, FADERE… federații și ligi… că așa e românul, rezolvă problemele prin separare. Pe la începutul lui octombrie 2008 a fost înființată FARI, o federație compusă inițial din 16 asociații. Înființată cumva discret, fără tam-tam însă nu ascuns… FADERE, concepută pe la sfârșitul primăverii, nu a fost discretă, a fost secretă. A ieșit la rampă brusc, pentru 3 zile, cu ocazia forumului internațional al asociațiilor, organizat în Spania. Despre LRI nu spun nimic, ar fi inutil.
Acum, pe ultima sută de metri a acestui an, se anunță încă o intenție de înființare a unei alte federații… tot a asociațiilor românești din Italia. Se vrea mai mare decât cele deja prezente și are ca scop… hmm… alt scop decât celelalte nu poate avea.
Undeva, pe parcurs, s-a pierdut probabil raționalitatea și bunul simț. Ligi peste ligi, federații peste federații, asociații peste asociații… totul imbibat de o penibilă redundanță… Toți vor să arate că gardul lor e mai inalt cu un centimetru decât al vecinului, că ”dacă vreau fac și eu”. O competiție nesănătoasă, irațională și de prost gust.
Cineva îmi va spune că în realitate sunt interesele financiare și de putere la mijloc. Poate este așa, însă problema nu rezidă în împărțirea la mai mulți ci în faptul că fiecare dintre ”reprezentanți” vrea TOATĂ puterea și TOȚI banii. Sărăcia și socialul din care provin unii dintre ei îi împiedică să vadă imaginea de ansamblu… să înțeleagă mecanismele dincolo de vulgaritatea unui post călduț.
Mesajul meu către acești ”deschizători de drumuri” este: ascunși după propria mârlănie nu vă dați seama că ceilalți, oamenii din jur, văd ce faceți. Nu sunteți nici cei mai isteți, nici cei mai competenți și nu reprezentați comunitatea românească din Italia. Reprezentați maxim un grup restrâns de indivizi cu care împărțiți aceleași interese iar tupeul și lipsa de scrupule nu vă dau imunitate.
Personal, am plecat din România sătul de modul în care cei care ar fi trebuit să conducă țara și-au bătut joc de noi. Nu am plecat pentru că eram sărac, nu am fost niciodată. Acum, în Italia, observ cum o clasă de trepăduși guralivi, care vorbesc tare, țipat, fără să spună nimic și care înghit nemestecat un model pseudo-politic începe să prindă contur. Cei care sunt o ulcerație cangrenoasă a comunității noastre ies la suprafață, ne sufocă și ne mânjesc cu mizeria unei mentalități fără valoare, fără idealuri și cu o singură caracteristică: foamea.
Istoria nu se repetă doar pentru cei care nu învață din ea, se repetă pentru toți, ciclic. Mayașii au înțeles acum câteva mii bune de ani iar Eminescu a pus un marcaj genial cu două secole în urmă în finalul Scrisorii III.
