Jay’s Show

Istoric privind lucrurile, este aproape momentul în care individul își va transpune mintea, personalitatea, amintirile și sufletul într-o mașină. El, individul, va dobândi astfel o viață nouă, în continuarea celei de început. Această nouă viață va fi virtual ilimitată, ducând cu gândul la mult râvnita nemurire. Dar, ocolind vulgaritățile conceptuale și aparentele piedici tehnologice, este nemurirea chiar ceea ce ne dorim?

Ultimii pași către nemurire

Pe Discovery Science am văzut cum un cercetător controla brațul unui robot printr-o interfață conectată direct la sistemul său nervos. Pe scurt, după o intervenție chirurgicală de două ore i-a fost implantat un microchip care transmite unei mașinării impulsurile electrice pornite din creier și având ca destinație finală mușchii. Înainte de a ajunge la mușchi, impulsurile sunt preluate (fără a fi oprite sau deranjate) de către ingeniosul sistem cibernetic. Evident, scopul imediat și ușor de intuit al acestor experimente este ameliorarea condițiilor de viață ale semenilor noștri, atât prin creare de utilaje din ce în ce mai performante cât și prin dezvoltare de sisteme care să vină în ajutorul victimelor diverselor accidente, naturale sau nu.

Al doilea aspect interesant este cel referitor la computerele viitorului. Să păstrăm termenul de ”computer” momentan, deoarece nu există un altul mai apropiat ideii noastre. Mașinile ale căror stră-stră-bunici vor fi computerele nu vor semănă nici pe departe cu ce avem în jurul nostru acum. Probabil vor semăna cu organisme vii, mai mult sau mai puțin elegante, estetice sau atrăgătoare. Deja germanii lucrează de mai mulți ani la tehnici revoluționare de stocare și transmitere a informației, la suporturi de memorie organică, la procesoare cuantice care nu doar că desfășoară calcule în paralel ci au și o putere de procesare imensă, incomparabilă cu ceea ce cunoaștem în prezent. Este foarte probabil, ca într-o perioadă de timp relativ scurtă, istoric vorbind, să ajungă și mașinile create de noi la capacitatea de stocare și procesare a diverselor forme de viață naturale.

Chiar și doar din aceste două aspecte, analizate cu viteza impusă de lipsa de răbdare a navigatorului contemporan, rezultă că este inevitabil momentul în care o mașină va fi în stare să scaneze citeț și fără erori mintea noastră cu tot ceea ce implică ea, să scoată din sistemul organic acele informații care ne definesc ca și conștiințe. Ea, mașina, va fi capabilă să înțeleagă unde creierul nostru funcționează doar pentru a controla organismul și unde se manifestă pentru a menține coerența ființei, așa cum ne place nouă să ne credem.

Atunci, în chiar clipa în care organismul va înceta să mai deservească nobilele gânduri ce ne diferențiază de alte animale iar natura va decide că este timpul să murim, mașina ne va parcurge sistematic și ne va transfera într-o complexă matrice de sisteme pseudo-cibernetice. Această a doua și ultimă casă a minții noastre ar putea fi cea mai concretă variantă cunoscută a nemuririi.

Dar care sunt traumele acestei a doua nașteri? Vom fi cu adevărat eliberați de organic sau vom continua să fim sclavii dozelor de adrenalină, serotonină sau altor acizi care ne condiționează viața de zi cu zi? Va fi nemurirea noastră utilă cuiva, măcar nouă? Chiar putem exista doar de dragul propriei existențe? Iată câteva întrebări asupra cărora poate că ar fi bine să ne oprim înainte de a susține cauze ale căror efecte sunt valabile o eternitate.