Jay’s Show

Titlul de mai sus mi se pare izvorât dintr-o curiozitate legitimă: cum adică te mănâncă sfinții? Rolul lor nu ar fi, cel puțin în teorie, să faciliteze accesul spre cele supreme, spre idealuri, spre eficiență maximă în toate cele? Apoi, nu sunt ei în poziții călduțe, cu o experiență exhaustivă și cu puteri imense, poate chiar un pic mai mari decât se așteptau? De ce te-ar mai mânca?

Cred că în realitate explicația e banală și vulgară: sfinții, prin natura lor primară muritori, s-au trezit brusc cu prea multă putere, fără responsabilități prea clare și cu o poziție plictisitor de călduță. Astfel, cred că în mare partea de la căldura scaunelor, s-au transformat din facilitatori în lubrifianți… Adică, ei facilitează ceva, dar nu ceea ce ar trebui.

Aș continua cu ironia dar, pentru prima dată, mi-e prea silă ca să îmi mai facă plăcere. Oricum, zâmbetul nu ți-l ia niciun sfânt, indiferent cât de-al dracului ar fi el!