Jay’s Show

Deschizi televizorul și vezi: discursuri electorale despre care știi (din experiența anterioară) că sunt false și ipocrite, concedii forțate pentru bugetari, atitudinea dezastruoasă a unei clase politice care nu înțelege sensul expresiei ”interes național”. Știrile de la ora 5 vorbesc doar despre conflicte, crime, jafuri, incesturi și infanticid. Emisiunile au titluri de genul ”La naiba!” iar prezentatorii ne anunță că ”X și-a tras prietenă nouă”. Poliția va avea concediu forțat în noiembrie și decembrie, când criminalitatea se accentuează… o voce din stânga mea: ”dar de ce nu își iau parlamentarii concediu forțat o lună, că nu le-ar simți nimeni lipsa și la ce salarii au s-ar economisi mai mult”.

Un tablou impertinent de real.

Am enumerat cele de mai sus nu pentru a mă alinia alarmiștilor, negativiștilor sau cârcotașilor de meserie ci împins de o dilemă pe care nu mi-o pot scoate din minte de aseară: totuși, dezastrul la care asistăm a fost produs de cineva, că singur nu s-a făcut. Fără a învinui, doar pentru exercițiul mirării (sic!), situația curentă este rezultatul unor acțiuni făcute de niște indivizi, umani ca noi toți. Nu e nici soarta, nici divinitatea. Indivizi ale căror nume se cunosc, sunt publice și apar în mass-media frecvent. Astfel, în condițiile în care e clar cine te fură, e clară incompetența celor care se erijează în cunoscători, ca ulterior să vomite dezastre, o întrebare îmi electrizează câteva sinapse: suntem toți un popor de imbecili? ”Pare că da”, ar fi cel mai la îndemână răspuns… ”Situația e complexă și nu putem exclude… ” ar fi răspunsul cel mai comun, fără conținut.

Totuși, 20 de ani înseamnă mai bine de un sfert din viața unui om.