Jay’s Show

Treptat ne apropiem de campania electorala românească. De fapt unii mai prevăzători încearcă să-și pună bazele în Italia. PD-L a făcut treabă bună anul trecut, în sensul bazelor, a stricat-o tot anul trecut și acum pare să mediteze la strategii. PSD a încercat să facă ceva anul trecut, nu a stricat nimic pentru ca era deja totul praf si pulbere, iar anul acesta pare că a devenit mai vioi. Vioi e un fel de-a spune, atât timp cât l-au băgat în față pe Iliescu. Manevra aparține cel mai probabil unui consilier care habar n-are despre românii din Italia, ce preferințe au și cam cât de popular e PSD-ul în general, iar Iliescu în particular. Ca de obicei, confortul unui birou cu aer condiționat din buricul capitalei produce iluzia de omnipotență și omniștiință.

În același timp, România pare a se frământa în chinurile unei pre-faceri. Manevra reorganizării teritoriale e complexă, interesantă și cu efecte care vorbesc în realitate de o prezentă stare de fapt îngrijorătoare, ascunsă bine oamenilor de rând. UE și-a declarat perplexitatea și a insistat pe inutilitatea acesteia din punctul de vedere al distribuirii fondurilor dar, oricum ar fi, beneficii în urma mișcării vor avea destui.

Totodată, pentru că lucrurile sunt frumoase când sunt complicate, Italia e în plină criză politică și se produce încet dar sigur o răsturnare de putere. Nu are rost să vorbim de stânga sau dreapta pentru că ideologiile nu mai sunt de multă vreme catalizatorul maselor iar păturica resurselor, oricum ai roti-o, este la fel de lungă. De aici problema: micșorăm taxele pentru relaxarea presiunii fiscale dar de unde acoperim golurile și cu ce susținem creșterea economică, în definitiv sigura soluție reală.

Punctul de diferență: în timp ce românii se plâng cât pot de mult despre răutatea guvernanților care le umblă la pensii și salarii, italienii, și ei cu pensiile scăzute, cu șomaj tot mai înalt și pe cale de a elimina din cărți noțiunea de „contract de muncă pe perioadă indeterminată”, se gândesc cum să facă să ajute ei statul. Adică, oare o fi bine să punem impozit pe banii privați ai fiecăruia, din bancă? O fi bine să publicăm pe internet lista celor care plătesc taxe la stat și a celor care nu le plătesc? O fi bine să reducem numărul de parlamentari ca exemplu pentru popor?

Italienii sunt un popor plin de pasiune, sunt haotici în organizare, sunt impulsivi. Dar dincolo de asta, după distracție, oamenii lor politici mai și muncesc.