Ionel: actualitatea e dincolo de cer!
La început de an, abia ieșit din vacanța porcului și a plugușorului, Ionel primește temă pentru acasă: „Tovarășul de bancă te-a propus pentru funcția de comandant de detașament. Fă-ți autocritica în patru pagini!”
Temă grea, dată de-al dracului de suplinitoarea aia care a câștigat postul de învățătoare la două picioare diferență de principala contracandidată, absolventă tot de 10 clase și ea. Dar Ionel, sămânță de muntean, nu se înspăimântă cu-una-cu-două, trage aer în piept și începe a cugeta. În primele zile de cugetare nu i-au venit multe idei iar unele erau chiar proaste… Ar fi putut bate câmpii preț de vreo pagină despre tăpșanul satului, frumos tare mai ales primăvara. Sau mai bine, să scrie despre cum s-a zgâriat la picior în vacanța de vară, după clasa I. După care, să fie mai interesant, ar putea scrie despre Vasile Roaită, Mihai Viteazul, Ateneul din București și, de ce nu, Catedrala Neamului! Ar mai putea adăuga niște cuvinte din alea complicate, de la televizor și apoi câteva chestii auzite de la tata. Oare ar fi bine să vorbească și despre desenele vărului Georgel, de la grupa mare? Nu le-a făcut el, dar vărul e văr! „Ce să scriu? Care autocritică? Ce au făcut toți am făcut și eu! Să mă dau mare? N-are rost, mă fac de râs!” se frământa Ionel sub tensiunea temei.
Timpul a trecut iar păsărelele când somnoroase, când zglobii s-au dus când la cuib, când la ciobul de apă de la marginea minunatei păduri care împrejmuia colina pe care stătea cocoțată casa părinților lui Ionel. De vreo 5 ori. Tot de vreo cinci ori eroul nostru și-a umplut ochii până la orbire cu neînchipuita priveliște a satului natal, de unde răzbăteau până la el râsetele fără griji ale celorlalți copii. Gândul compunerii îl frâmânta zi și noapte, iar dacă răcoarea binecuvântată a apusului nu l-ar fi trezit din beția simțurilor, l-ar fi prins zorile treaz cu grijile sale. Însă de fiecare dată când închidea ploapele delicate și obosite, promitea sieși și celorlalți cinci prieteni imaginari, că mâine va relua tema.
Pe negândite, sorocul predării temei s-a împlinit. Gândurile și planurile băiatului însă au rămas doar în sufletul său inocent de copil. În pauza mare, înaintea orei de compunere, Ionel a mâzgălit în grabă: „E iarnă, frunzele copacilor vorbesc. Și satul vorbește. În vizită au venit Gabi si Alex. El și cu soția sa sunt unchiul și mătușa noastră preferată. În clasă e un mare stress. Eu vreau să fiu comandant de detașament. Norii sunt pufoși ca vata de zahăr. Vă promit că voi reveni.”
