Jay’s Show

Cafeaua de dimineață a avut un gust mizerabil. Într-o revistă, un articol vorbea despre sexul în epoca internetului, fenomenul ”you porn generation”. Nu voi fi ipocrit și nu voi condamna în gura mare pornografia sau prostituția adultă; ne naștem cu propriul corp și ne privește doar pe noi modul în care abuzăm de el, când ajungem la o vârstă cât de cât responsabilă. Un alt aspect m-a îngrijorat și scârbit în egală măsură: copii, fetițe de 12 ani, intră în camere de ”virtual sex” și oferă spectacole erotice pentru o banală încărcare de telefon. Deci, pentru 10, 15, 20 sau 50 de euro, copilul lăsat acasă (în cel mai bun caz) produce erecții și ejaculări oricărui mascul nenorocit care se oferă să îi pună credit pe telefon. Hmmm… nu sună bine deloc.

Preambul: în italiană sunt acceptate două forme pentru român: romeno și rumeno. Lingviștii din Peninsulă nu s-au putut decide care dintre ele este cea corectă, iar presa utilizează ambele indiscriminat. În opinia mea, corectă este doar prima formă, ”romeno”.

Cafeaua de dimineață a avut gust de ignoranță și rasism. Totul a pornit de la o glumă a lui C., care a folosit termenul ”ostracizat”… 5 minute de râsete, comentarii glumițe ca să ne dăm seama că mama lui F. deduce semnificația cuvintelor din context, nu le cunoaște. Apoi a urmat întrebarea: ”Dar voi vă numiți rumeni (rumâni) ca să vă deosebiți de romi?” Alte 5 minute de explicații, finalizate de inițiatorul discuției, mr. C., cu ”romii au legătură cu românii cum au legătură și cu romanii; simplă coincidență de nume”.

P.S.: în Europa, cei mai mulți țigani sunt pe teritoriul României: circa 2 milioane. Urmează Bulgaria și Spania, cam pe același loc, cu circa 750.000, Ungaria cu 550.000 și Turcia cu aproximativ 400.000. Italia are doar 100.000. Totalul estimat al populației de țigani în Europa este de 8 milioane.

Cafeaua de dimineață a avut gust de disperare. În timp ce lichidul negru umplea ceștile din expresor, mama lui F. ne povestea despre un italian care a dăruit o carte de credit GOLD unei femei din disperarea de nu rămâne singur. Cu oarecare emoție am întrebat despre naționalitatea femeii… era braziliancă.

De la cartea de credit discuția a alunecat firesc în filosofie… e bine, e moral, e uman? Transcrierea argumentelor ar fi prea lungă și inutilă însă o remarcă mi-a rămas strălucind între sinapse: ”toate ne lăsăm cumpărate într-un fel sau altul. Un buchet de flori, o cutie de bomboane, o bijuterie…” Îmi dau seama că nu pot contrazice afirmația. Să fie bine, să fie moral, să fie rău? Suntem oare ipocriți condamnând marile acte de corupție atât timp cât corupția face parte din ancestralul nostru…

Cafeaua de dimineață avea gust de câtece vechi… Iglesias cred ca era… Am intrat în bar și brusc am avut un puternic sentiment de film… muzica discretă, mama lui F. fredonând melodia de la radio, la măsuțe persoane care mâncau liniștite câte un corn, lângă bar, în picioare, o doamnă care citea ziarul în timp ce își bea cafeaua. Era devreme și cerut întunecat doar cât să îți dea sentimentul de dimineață rece într-o toamnă întârziată.

”Le-am învățat pe de rost, toate. Și când te gândești că la vremea lor, le uram din tot sufletul. Atunci ascultam disco, nu rahaturile astea” se destăinuie mama lui F. Mi-a pus cafeaua pe bar și a continuat povestea unei tinereți cu siguranță ne-banală…

Ca de obicei, am ascultat tăcut… când mi-am terminat cafeaua povestea ajunsese la ”cum era atunci și cum nu mai e acum”. Istoria se repetă, oamenii trăiesc aceleași lucruri în decoruri diferite, însă eu am avut ocazia să mă simt pentru 5 minute exact în acea Italie în care am visat cândva să ajung…

Cafeaua de dimineață a avut gust de tămâie… De data asta F. mă întreabă direct:

Dar voi sunteți protestanți sau ce?

Nu, nu, îi răspund, suntem ortodocși…

Aha, ce bine! La noi papa spune numai prostii. Abia s-a întors din vacanță și i-au venit idei despre făcutul copiilor…

Discuția despre papă și ultima sa găselniță a continuat încă 5 minute, cât mi-am băut cafeaua. F. nu il simpatizeaza deloc și nu e singura. Majoritatea italienilor cu care am vorbit au folosit calificative ca: scârbos, pervers, rasist, imbecil, nazist, antipatic.

Eu nu sunt catolic dar o părere, din afară îmi pot permite: omul este inadaptat. De fapt, catolicismul este inadaptat. Într-o perioadă în care schimbările se fac cu viteze incredibile, lumea catolică decide de a se agăța de concepte vechi de sute de ani (aș spune ”mii” dar ar trebui să lungesc discursul pentru a mă explica). Poate că ceea ce promovează ei a menținut omenirea în joc mai mult decât orice dar între timp, anumite aspecte, nu majore dar sensibile, s-au schimbat. Acum omul de rând are curajul de a spune în față preotului care îi interzice prezervativul și anticoncepționalele: dar tu de SIDA știi? dar dacă eu fac, așa cum mă îndemni tu, copii, cine mi-i crește, cine mi-i susține financiar?

Ceea ce pe mine mă miră este că un preot catolic ține predici și dă sfaturi în legătură cu lucruri despre care știe doar din auzite. E inconștiență sau aroganță să îmi vorbească cineva despre copii, despre ”contracepția trebuie făcută cunoscând ritmurile naturale ale femeii” când habar n-are nici măcar cum se fac copiii?

Neeeaaa… cum să nu știe?! Păi ăsta dacă pocnește din degete i se aduce ce vrea el într-o clipă! conchide F. sarcastică.