Jay’s Show

Alegerile din România au o miraculoasă putere de resuscitare. Astfel, asociații sau grupuri de indivizi care erau aproape morți, dispăruți fără urmă sau în hibernare inter-mandatală, s-au trezit de circa o lună la viață, au început să se agite și să dea sfaturi românilor din Italia cu cine ar trebui să voteze. Dacă limba română ar avea un corespondet pentru „it” din engleză, l-aș folosi pentru genul acesta de specimene.

Sunt penibili, undeva la limita nesimțirii și jenant de slab pregătiți. Repulsia, indignarea, mi-e stârnită însă de faptul că suntem luați de imbecili pe față, direct.  În mintea lor s-a cuibărit impresia că cei 1,3 milioane de români din Italia sunt cu toții o apă și un pământ, o turmă mare și incoloră de oi stupide. A trata în acest mod o masă de oameni de dimensiunile unui județ dovedește îngustime de minte, lipsă de experiență, incapacitate de a înțelege realitatea imigrației românești din Italia și multă, multă aroganță amestecată cu nesimțire. Paradoxal, acest mod de acțiune este pus în practică de indivizi care locuiesc în Italia, care se erijează în reprezentanți ai românilor și care ar trebui să cunoască starea de fapt din Peninsulă. Dacă cei de București beneficiază de atenuantele lipsei de contact direct și a naivității (?!) cu care și-au ales pionierii în Italia, cei care sunt rezidenți aici nu au nicio scuză.

Doar câteva exemple:

- FARI cere pe ton de ultimatum și impune condiții Ministerului de Externe, ambasadorului Rusu, ministrului Predoiu, senatorului Badea în baza faptului că „F.A.R.I. a primit semnale clare, din toate zonele Italiei unde vor fi amplasate cele 55 de secţii de votare, că se pregăteşte fraudarea masivă a alegerilor prezidenţiale din România”. Curiozitate: care sunt semnalele și unde ați dispărut în ultima jumătate de an? (pentru cei care nu cunosc situația, FARI a fost oarecum înființată anul trecut, iar activitatea s-a limitat la o luptă internă pentru postul de președinte și membri ai consiliului)

- senatorul Viorel Badea deschide noi birouri ale partidului (un avocat îmi spunea acum câteva zile că aceste structuri sunt la limita legalității), prezentându-se în compania unor membri importanți ai bisericii. Curiozitate: de la instituirea în funcția de senator, câte cazuri concrete, câte probleme reale ale românilor care l-au votat a rezolvat sau a intermediat înspre rezolvare? (nu a tuturor românilor emigranți, ci doar a celor care au crezut în el)

- Marian Mocanu, consilier al președintelui Senatului României, ex-președinte LRI și al cărui rol în prezent, dacă are unul, îmi este neclar, este deosebit de activ pe rețelele sociale trăgând semnale de alarmă despre potențialele fraude ale ”concurenței” și auto-promovându-se (interesant este că activitatea sa pe Facebook a cunoscut o creștere de circa 583% în ultima lună, comparativ cu lunile anterioare). Curiozitate: ca și consilier al președintelui Senatului, ce sfaturi i-ai dat vis-a-vis de cetățenii români din Italia (nu răspunde, te rog, cu ”lipsa locurilor de muncă, siguranța în șantiere, discriminarea/integrarea, infracționalitatea” – ar fi o pierdere de timp inutilă).

Pe lângă oportuniștii de serviciu, sunt și cei care profită de alegeri pentru a împinge în față vechile probleme: PIR se luptă cu morții români abandonați la morgă în Italia (citeste aici) și are un dinte împotriva politicienilor români care și-au amintit de voturile noastre acum, la nevoie. Inginerul Die insistă pentru consulatul de la Padova (în Veneto sunt peste 120.000 de români iar cel mai apropiat consulat este la 400 km) și pentru redobândirea demnității românilor. Câteva alte asociații, mai mici și fără pretenții de reprezentativitate inter-regională, statală sau globală, își văd de treabă, ajută românii cum și dacă pot, pun umărul liniștiți la bunul mers al lucrurilor.

O știre găsită pe net aici (nu stiu daca e agenție de presă sau asociație, din site-ul lor nu reiese clar), informează despre o nouă întâlnire a ”românilor din Diasporă”, făcută la invitația Partidului Românilor din Spania.

Parcurgând lista invitaților, care conține asociații, partide, mișcări, persoane sau administratori de site-uri, o întrebare mi-a venit spontan în minte: de ce doar ei? Mă explicitez: de ce doar cei din listă, care au fost criteriile de selecție, cine le-a verificat gradul de reprezentativitate? Nu mă hazardez să comentez lista invitaților din Spania pentru că nu cunosc situația de acolo (cu toate că par mult mai organizați decât multe alte țări, dacă ar fi judecăm în baza numărului de invitați locali). Dar despre Italia, unde locuiesc și muncesc, pot spune fără intenția de a reduce din importanța unicului invitat, că ar fi fost și alții care poate că ar fi meritat să fie cel puțin informați de eveniment, dacă nu chiar solicitați să participe.

Îmi dau seama că transparența acțiunilor este cu adevărat o problemă care ne urmărește, poate chiar de pe vremea partizanilor. Românii nu știu să facă nimic transparent, deschis, cu cărțile pe față; este mereu prezentă frica, paranoia, competiția acerbă pentru iluzii. Atât timp cât se organizează un eveniment al cărui scop este pozitiv, nobil, de ce nu sunt informați toți jucătorii sociali, mici sau mari? Este incompetență din partea responsabililor cu PR-ul sau e veșnica gândire meschină, fără viziune și individualistă?

În prezent este imposibil să faci o afirmație critică sau vag ofensivă la adresa unei persoane aparținând unei alte rase sau culturi, fără să fii catalogat imediat ”rasistu’ !!!„ În 99% din cazuri nici măcar nu interesează de unde a pornit atitudinea sau dacă ținta ”actului rasist„ poate că își merită cu adevărat critica.

Dincolo de acestea, din experiența personală și a câtorva cunoștințe, amici sau prieteni, am tras o serie de concluzii, care ar putea fi utile celor care intră în contact cu alte culturi și care pun înaintea prejudecăților nevoia de adaptare reală.

Chinezii:
- foarte rar negociază prețurile și când o fac nu te aștepta la mari reduceri
- chiar dacă știu limba țării în care s-au stabilit, se prefac că o vorbesc foarte prost
- sunt ermetici ca micro-societate, nu leagă relații cu ”europenii„, formează enclave
- sunt nemuritori: își transmit actele de identitate (permisele de sedere, în general) de la unul la altul
- seamănă foarte mult cu românii în ceea ce privește atitudinea atunci când fac comerț; ospătarii sau chelnerii sunt trași la copiator, după original românesc

Marocanii:
- agresivi
- cârcotași
- buni comercianți, dar trebuie să fii mereu foarte atent la marfa pe care ți-o pun în sacoșă (te târguiești pentru ceva și obții ceva asemănător, uneori stricat)
- muncesc doar cât trebuie, în stil italian, iar când e Ramadan îi poți lasă să stea acasă, sunt inutili.
- hoții lor concurează cu cei români; atenție: acționează în haite iar cei tineri (chiar și minori) au arme albe și le folosesc, în general

Negrii africani (din orice țară, nu prea am văzut diferențe):
- bărbații: cu bun simț, sociabili, dar încearcă mereu să te păcălească, să îți vândă o porcărioară
- femeile: cele mai lipsite de bun simț elemente umane pe care eu personal, le-am întâlnit
- se spune că negrii africani, în general, sunt super sportivi, rezistenți la efort și foarte în formă fizic. poate că e doar o legendă urbană, deoarece majoritatea vând poșete, gentuțe contrafăcute, tablouri copiate la imprimante, curelușe, ochelari din plastic, mărgeluțe și alte nimicuri. cineva se întreba: ”cum poate un om tânăr, în plină formă, să stea toată ziua pe trotuar și să vândă punguțe”. pe șantiere vezi unul la 100.000 muncitori. altcineva, care a lucrat cu ei în Africa, susținea că nu a văzut ființe umane mai leneșe… or fi doar prejudecăți.
- agresivi dacă situația o cere.

Într-o discuție, cineva mă întreba dacă sunt rasist. Inițial credeam cu sinceritate că nu sunt, dar trăind în mijlocul ”multi-culturalității” a trebuit să recunosc față de mine că există generalizări pe care le fac vis-a-vis de anumite grupuri etnice, culturale sau naționale. Încerc să nu fiu rasist dar uneori diferențele culturale mă compleșesc. Consider că e ipocrit să te declari iubitor a tuturor națiilor sau culturilor doar din punctul de vedere al turistului, fără a fi trăit efectiv în mijlocul lor… ”E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune…”

Undeva, în depărtare, înspre linia orizontului apar semnele viitorului val de xenofobie made in Italy. Din fericire pentru noi, românii, nu mai prezentăm același interes și, în plus, s-a exagerat suficient pe seama noastră. În colimator au început deja să intre, treptat, musulmanii! Semne discrete de coordonare și premeditare se întrevăt în presă, care pregătește deja terenul destinat linșajului public.
Urmează, după rețeta care nu dă greș, evidențierea și hiperbolizarea câtorva infracțiuni, după care atacurile directe și instigarea populației. Interesant este că și de această dată elementul pe care se va miza este tot frica (lipsă de imaginație din partea marilor strategi?). Dar acum nu va mai fi doar frica de necunoscut ci și frica de ceea ce este complet diferit. Ne așteaptă vremuri zbuciumate! Pariul meu este de maxim 6 luni.

Sunt unii conaționali, co-imigranți cum s-ar spune, care dau sens vieții mele fade și lipsite de senzații tari. Mă refer la cei care se erijează în diferite figuri profesionale sau publice (pe românește, se apucă de vorbit în numele tuturor) și care nu s-au prins încă de faptul că românii nu mai sunt ținta atacurilor oarbe ale publicațiilor sau ale societății italiene în general.

Îi rog pe cei 3 sau 4 care citesc ce scriu pe blog să transmită, dacă au posibilitatea, minunaților revoluționari și veșnic discriminați că prin evidențierea aberantă a fiecărui gest, mai mult sau mai puțin grav, pun pur și simplu paie pe foc. Este o diferență mare între o acțiune organizată de discreditare, defăimare sau discriminare și manifestările tembele ale unor puști care mâzgâlesc lifturile sau zidurile. Autocarul care a luat foc lângă Roma, chiar dacă a fost incendiat de trei pseudo-nazi, nu e simbol al opresiunii românilor în Italia. ”Romeno gambizzato in strada” poate că a fost împușcat în baza acordurilor pe care le avea cu minunații cămătari de la care a împrumutat cei 10.000 euro. Asta pentru a mă referi doar la ultimele 2 evenimente care au excitat mințile fără imaginație.

Trăiesc în Italia, printre italieni. Îmi place la nebunie Torino iar ultimele dăți când l-am vizitat am fost claxonat de două ori din cauza numărului românesc și mi-a fost spartă mașina. Cei care m-au claxonat erau doi tineri cu sângele cald, militanți ai propriilor idealuri iar spargerea a fost dată, cel mai probabil, de un drogat amărât care mi-a furat GPS-ul pentru a-l da pe trei doze. Să strig în gura mare că sunt discriminat? Să mă auto-martirizez? Rațiunea mă ajută să îmi dau seama că sunt cazuri izolate, la fel cum mă îndeamnă să îmi păstrez calmul, pe cât posibil.

Timp de doi ani comunitatea românească din Italia a fost atacată, organizat și sistematic, din rațiuni pur politice. Mișcări meschine, lipsite de umanitate și fără a lua în calcul efectele pe termen lung. Dar atacurile au încetat… cel puțin până când interesul politic o va cere din nou. Astfel, revoluționarilor întârziați le-aș atrage atenția, respectuos, că noi ceilalți am început reconstrucția imaginii; nu mai dați cu pietre indiscriminat, că nu se cunoaște diferența între voi și marionetele care incendiau magazinele românești din Roma.