Jay’s Show

O știre găsită pe net aici (nu stiu daca e agenție de presă sau asociație, din site-ul lor nu reiese clar), informează despre o nouă întâlnire a ”românilor din Diasporă”, făcută la invitația Partidului Românilor din Spania.

Parcurgând lista invitaților, care conține asociații, partide, mișcări, persoane sau administratori de site-uri, o întrebare mi-a venit spontan în minte: de ce doar ei? Mă explicitez: de ce doar cei din listă, care au fost criteriile de selecție, cine le-a verificat gradul de reprezentativitate? Nu mă hazardez să comentez lista invitaților din Spania pentru că nu cunosc situația de acolo (cu toate că par mult mai organizați decât multe alte țări, dacă ar fi judecăm în baza numărului de invitați locali). Dar despre Italia, unde locuiesc și muncesc, pot spune fără intenția de a reduce din importanța unicului invitat, că ar fi fost și alții care poate că ar fi meritat să fie cel puțin informați de eveniment, dacă nu chiar solicitați să participe.

Îmi dau seama că transparența acțiunilor este cu adevărat o problemă care ne urmărește, poate chiar de pe vremea partizanilor. Românii nu știu să facă nimic transparent, deschis, cu cărțile pe față; este mereu prezentă frica, paranoia, competiția acerbă pentru iluzii. Atât timp cât se organizează un eveniment al cărui scop este pozitiv, nobil, de ce nu sunt informați toți jucătorii sociali, mici sau mari? Este incompetență din partea responsabililor cu PR-ul sau e veșnica gândire meschină, fără viziune și individualistă?

Un cutremur de intensitate relativ scăzută (5,6 grade pe scala Richter) a produs luni daune considerabile și multe victime în partea centrală a Italiei, în Abruzzo. Epicentrul a fost la L’Aquila. Numărul morților a ajuns la 289, dintre care 5 sunt români.

În Abruzzo locuiesc circa 10.000 de români iar în localitățile lovite cel mai puternic de cataclism se găseau aproximativ 300. De luni, de când a început drama și până în prezent (perioada 06-10 aprilie) NICI MĂCAR O ASOCIAȚIE românească din Italia nu a dus ajutoare victimelor românești. O singură asociație a mers acolo pentru a analiza situația iar LRI a îndemnat lumea să doneze sânge, în prima zi și cu câteva ore de închiderea campaniei. Dar, concret, nici ei nu au făcut nimic pentru a ajuta ci doar au îndemnat, au încercat să câștige un minim de capital de imagine.

În concluzie, mă întreb, unde sunt reprezentanții românilor din Italia, care se bat cu pumnul în piept și se auto-proclamă ca fiind vocea și voința comunității noastre? Unde sunt eroii care țipă din toți plămânii cât se sacrifică pentru comunitate și cât de importantă este munca lor? Se pare că aceștia dispar subit, ca un fum când nu e vorba de sarmale, cântece populare, manele sau câștiguri suspecte din accidentele bieților conaționali.

Dragi asociaționiști, cutremurul de la L’Aquila nu a distrus doar case ci ne-a făcut și un mare bine (probabil singurul bine pe care l-a făcut): a arătat cât valorați cu adevărat, câtă putere, interes și influență aveți în comunitate, în lumea politică românească sau italiană. Adică, zero. Un mare și sec zero. Astfel încât, de acum, înainte de a vă mai isteriza îmbrăcând roluri de reprezentanți, amintiți-vă de cei cinci români, dintre care doi copii, morți la L’Aquila și la celelalte 300 de persoane lăsate de izbeliște.

FARI a murit, trăiască FARI! (Federația Asociațiilor Românilor din Italia)

Auzind vestea am zâmbit amar… până la urmă a murit pe propria limbă: printr-o lovitură internă, prin fratricid. Îmi amintesc cum la Forumul de la Milano, în 2008, au fost la modă disensiunile, intrigile și ”lobby-ul care se face pe hol” (expresia provine dintr-o replică dată de un secretar de stat unei persoane care i-a cerut mai multă transparență și discuții accesibile tuturor). Îmi amintesc cum vechea Ligă (LRI) a încercat cu disperare să se apere și să pună bețe în roate unui nou grup format din dezertori ai propriilor interese.

Naștere la șase luni

Plin de elan, noul grup a reușit să se organizeze cam în jumătate de an și a căzut de acord asupra unei conduceri. Despre numărul asociațiilor intrate în formațiune (pe numele său FARI) nu vreau să detaliez pentru că subiectul e lung, sinuos și generator de polemică. Cert este că la momentul înființării, avea mai mulți membri decât Liga. Totuși, ”înființare” este un mod de a spune, pentru că, în realitate, nu a fost făcută nicio formă legală… FARI nu avea consistență juridică. Timpul a trecut, evenimente si interese noi au creat tensiuni iar încetul cu încetul, formațiunea nou născută a început să plătească pentru păcatele părinților.

Este dificil să îți dezvolți o constituție sănătoasă când te naști din părinți bolnavi

După alegerile pentru parlament și senat, în interiorul FARI s-a constituit un grup separatist, un grup ale cărui interese pare că nu mai conincideau cu înțelegerile inițiale. În plus, grupului i s-au atașat personaje ale căror istorii sunt care mai de care mai ciudate. Unii cu activități dubioase, nepedepsite penal pentru că încă mai aduc bani unde trebuie, alții cu pretenții ciudate, megalomanice, sau pur și simplu lipsiți de scrupule.

Mort prematur

La începutul lunii februarie 2009 (3 sau 4 ale lunii) grupul revoluționar (format din 9 persoane) a decis să preia puterea, eliminând efectiv, fără preaviz și fără negocieri, pe toți cei care nu făceau parte din conspirație. Astfel, profitând de faptul că până în acel moment FARI exista doar ca o consecință a înțelegerilor verbale, cei 9 au înscris-o legal (notar și Agenzia delle Entrate), înregistrând în nume propriu denumirea și logo-ul. Fratricidul a fost, din nou, comis.

PSD-ul preia Italia

Voci de culise vorbesc despre tot mai puternica prezență a PSD-ului în sânul comunității românești din Italia. Totuși, chiar dacă informația ar fi veritabilă, reiese clar cât de puțin cunosc situația concretă, din teren,  liderii de la București. Altfel este inexplicabil un eventual sprijin acordat pestrițului grup al celor 9… Tot voci de culise mai susțin că în curând și Liga va intra pe mâna unui pion PSD. Un scenariu grotesc ar fi cel în care Liga și noul FARI ar colabora sau fuziona…

Ironia stă în faptul că cei 9 în realitate nu reprezintă pe nimeni în afara lor și a eventualilor amici cu care ies la o bere. Sunt doar cei lipsiți de scrupule, valori morale, sunt cei gălăgioși de care te ferești când îi vezi în piață sau în autobuze. Au mult tupeu, e drept, și multă foame. Din păcate, trăsăturile enumerate nu le aparțin exclusiv… măcar 90% dintre asociațiile românești este compusă din acest tip de oameni, doar că nu li s-a oferit ocazia să își arate colții.

Prevăd că cel puțin două asociații românești din Italia vor fi anchetate penal pentru niște trebușoare nu tocmai curate, precum: însușire de venituri necuvenite (din banii victimelor), trafic de influență, șantaj, abuz de putere, înșelăciune…

PS: de ce au ajuns în situația asta voi spune dupa ce se va deschide ancheta, peste cateva luni.

7,6 milioane de euro: cam atat a decis Guvernul minunatei noastre tari ca va cheltui pentru refacerea imaginii poporului. Este suma initiala, cea destinata proiectelor “de reabilitare” a imaginii din Italia si Spania. La scurt timp dupa semnarea contractelor cu doua firme specializate in campanii de imagine (cea din Spania a costat poporul roman 3,3 milioane de euro iar cea din Italia “doar” 4,3 milioane de euro) Guvernul si-a dat seama ca mai sunt bani de cheltuit, oameni de omenit si relatii de intretinut astfel incat a mai aruncat in joc inca 450.000 cu un proiect paralel atat ca perioada de desfasurare cat si ca scop final. In realitate suma finala e de 600.000 euro dar 150.000 provin din surse ne-guvernamentale.

450.000 – “investitie” din banii publici

1. La un prim calcul nu prea ies la socoteala banii… o medie de 200.000 euro pe oras (Torino, Milano si Roma) inseamna multisor… piata publica este gratuita iar publicitatea pre-eveniment a fost practic inexistata.

2. Pe pliantele oficiale este trecuta o singura asociatie a romanilor din Italia (care a participat cu circa 2 voluntari, restul pana la 120 provenind de la alte organizatii non-profit). Apoi, modul in care a fost organizat spatiul duce cu gandul la pripa si disperare: tot voluntarii au fost baza, pliantele alb/negru multiplicate ad-hoc la un copiator au fost distribuite vineri (cu doua zile inainte de eveniment).

3. Consulul interimar a jucat pasiv ascultand sfaturile doar a doua persoane, cu state vechi de plata prin diverse guverne si partide, asociatii si structuri care mai de care mai interesante; faptul a dus la proteste din partea celorlalte asociatii, care spera ca mr. L. sa se trezeasca, sa ia contact cu realitatea din teren si sa plece urechea catre realul vox populi (chiar asa, mr. L., “porgerLe” nu are nici o legatura cu Acuzativul, in nici o gramatica din lume – doamna dorea doar sa va lase impresia ca stie despre ce vorbeste).

… restul le descriu separat, pentru a nu incarca si asa prea-lungul post.

Ambele “proiecte” de spalare a imaginii par din afara lipsite de profesionalism si organizate amatorial. Nu am idee ce tipuri de studii sociologice au organizat sociologii dar eu ca roman nu ma simt in nici un caz reprezentat de olarit, oua incondeiate, sculpturi in lemn sau sarmale. E drept ca acestea fac parte din trecutul nostru, din evolutie, dar intre timp lucrurile au evoluat. Chiar daca italienii apreciaza ouale noastre si se induioseaza la vederea oalelor de acum 2000 de ani (poate e doar nostalgie?) noi intre timp ne-am schimbat. Spalarea asta e un soi de mozoleala, mai mult… zoaie poate ar fi termenul mai potrivit.