Jay’s Show

Cafeaua de dimineață a avut gust de disperare. În timp ce lichidul negru umplea ceștile din expresor, mama lui F. ne povestea despre un italian care a dăruit o carte de credit GOLD unei femei din disperarea de nu rămâne singur. Cu oarecare emoție am întrebat despre naționalitatea femeii… era braziliancă.

De la cartea de credit discuția a alunecat firesc în filosofie… e bine, e moral, e uman? Transcrierea argumentelor ar fi prea lungă și inutilă însă o remarcă mi-a rămas strălucind între sinapse: ”toate ne lăsăm cumpărate într-un fel sau altul. Un buchet de flori, o cutie de bomboane, o bijuterie…” Îmi dau seama că nu pot contrazice afirmația. Să fie bine, să fie moral, să fie rău? Suntem oare ipocriți condamnând marile acte de corupție atât timp cât corupția face parte din ancestralul nostru…

Cafeaua de dimineață avea gust de câtece vechi… Iglesias cred ca era… Am intrat în bar și brusc am avut un puternic sentiment de film… muzica discretă, mama lui F. fredonând melodia de la radio, la măsuțe persoane care mâncau liniștite câte un corn, lângă bar, în picioare, o doamnă care citea ziarul în timp ce își bea cafeaua. Era devreme și cerut întunecat doar cât să îți dea sentimentul de dimineață rece într-o toamnă întârziată.

”Le-am învățat pe de rost, toate. Și când te gândești că la vremea lor, le uram din tot sufletul. Atunci ascultam disco, nu rahaturile astea” se destăinuie mama lui F. Mi-a pus cafeaua pe bar și a continuat povestea unei tinereți cu siguranță ne-banală…

Ca de obicei, am ascultat tăcut… când mi-am terminat cafeaua povestea ajunsese la ”cum era atunci și cum nu mai e acum”. Istoria se repetă, oamenii trăiesc aceleași lucruri în decoruri diferite, însă eu am avut ocazia să mă simt pentru 5 minute exact în acea Italie în care am visat cândva să ajung…