Jay’s Show

Astăzi am primit un mesaj de la un prieten: ”Hai România!” și astfel gândurile adunate de ceva vreme încoace s-au revărsat.

De câteva zile încercăm (noi, ca echipă) să găsim un loc public, un bar sau orice altceva în care românii se strâng să vadă meciurile naționalei de fotbal. Până în prezent nu am identificat nici măcar unul. La început doar curiozitatea m-a împins să găsesc o explicație însă pe măsură ce puneam datele cap la cap mi-am dat seama că dincolo de justificările facile, la îndemâna simțului comun, există motivații mai puțin intuitive.

Iată motivele imediate: barurile din Italia sunt obligate să respecte un regim foarte strict al emisiilor TV; emisiile TV românești nu sunt recepționate aici; românii nu se strâng în baruri pentru a vedea un meci, cu atât mai puțin sâmbătă seara.

Printre motivele mai puțin evidente găsim descurajarea adunării românilor la un loc și precaritatea simțământului românesc în diasporă. Despre descurajare ar fi multe de spus însă este suficient să privim modul în care suntem tratați, abuzați și batjocoriți în Italia pentru faptele câtorva nenorociți. Precaritatea simțământului românesc vine din moștenirea cu care fiecare am plecat din România… Mulți dintre noi sunt în diasporă tocmai pentru a fugi de mârlănia, aroganța și nesimțirea cultivate în ultimii 20 de ani în țara noastră.

Astfel, aici în Italia, cred că mojoritatea celor care ar vrea să strige ”Hai România!” o fac în șoaptă sau în gând. Iar atunci când o fac, nu se referă la același lucru cu microbiștii.

La alegerile din 30 noiembrie, candidatii din diasporă care se bazeaza pe voturile romanilor din Italia nu vor obtine nici unul mai mult de 500 de voturi, de persoana. Spun 500 cu multă, multă indulgență.

Aducere la zi/Update/Aggiornamento: Primii candidati, castigatorii, au luat si 7.000 de voturi. Profetia nu s-a indeplinit insa un gust amar a ramas: participarea la vot a românilor din Italia nu a depasit 0,50%… nici macar 1% dintre romani nu au considerat de datoria lor sa voteze.

Geoana a avut un discurs indecent… A batut campii cu gratie despre mii de km de sosele, a promis 20.000 euro fiecarui roman care revine in tara, ca “prima de instalare”, a jurat cu mana pe inima ca daca iti transferi afacerile in Romania nu platesti impozit timp de 3 ani iar daca imprumuti bani, statul acopera 60% din suma. Toate aceste promisiuni imposibil de luat in serios au fost facute ieri, 21 septembrie 2008, la Milano, intr-o conferinta propagandistica.

Scopul initial ar fi fost cel de a prezenta lumii (precis, celor circa 100 de persoane din teatru – prieteni si rude ai actorilor) candidaţii din diaspora pentru Colegiul Europa/Asia din Parlamentul României. Geoana & Co. au venit pregatiti, cu temele facute. Candidatii, doi din Spania (Geanina Boicu & Marian Popescu) si unul din Italia (Marian Dan Mocanu), au fost penibili. Incoerenti, balbaiti, jenati parca de propria prestatie, cu un discurs intr-o romana aproximativa. “Romanca care…”, “mame de copii” si “vom valuta” sunt exemplele care imi vin acum in minte.

Ridicol a fost si momentul in care Geoana, prezentandu-l pe Mocanu l-a catalogat ca fiind “reprezentantul a 1,5 milioane de romani din Italia”. Evident, “reprezentantul” nu s-a lasat mai prejos si a multumit partidului pe listele caruia candideaza “Partidul Socialist Democrat” (citat!) Tot Mr. G. a sustinut ca cei alesi au fost atent selectionati, ca mandri fii ai comunitatilor din care fac parte… No comment.

De ani lumina este distanta intre cum ar trebui sa fie un reprezentant si cum sunt cei trei de ieri… Fara prezenta, cu mainile pana la cot in buzunare, tinand trei microfoane intr-o mana, stangaci si anonimi. Idei separate rostite impreuna fortat si o evidenta lipsa de curaj cand incercau sa promita lucruri imposibile. Ar fi multe de spus, comentat, carcotit sau barfit… dar la ce bun?

Pare ca treptat pana si minciuna frumos ambalata va deveni o raritate. Imi amintesc, de imaginea omului politic din perioada interbelica, care copiind modelul francez avea clasa si isi vindea scump pielea/demnitatea.  Apoi, imi amintesc de povestirile bunicilor despre imbecilii, semianalfabeti si nevertebrati care intrau in PCR si apoi taiau si spanzurau in propriul sat. Imi amintesc de Chaplin care a stors si apoi aruncat pe ecran esenta omului prost si cu putere. Cei pe care i-am vazut ieri pe scena teatrului San Babila din Milano sigur nu au legatura cu istoria dinainte de ‘39.

Cam asta este situatia in “comunitatea” romaneasca din Italia… Inutil sa mai scriem despre exploatarea pe santiere, despre mortile albe, despre puscaria benevola a femeilor ce lucreaza “la fix”, despre copiii de a doua generatie care scriu mama cu doi de M (it: “mamma”). Inutila este discutia pe marginea dramei zecilor de mii de copii parasiti in Romania, care vor reprezenta, ei si ai lor urmasi, adevarata epoca intunecata a tarii… Toate acestea sunt lucruri stiute, arhicunoscute si banalizate tragic de repetitie.

Astazi vorbim despre voluntariatul capitalist si ajutorul mercantilizat. Despre modul cum, prin intermediul mecanismelor reale (!!!) de protectie culturala si sociala aruncate in joc de catre UE sau de unele tari civilizate (printre care si Italia) anumite grupari, mai mult sau mai putin organizate, inteleg sa faca bani. Asa cum nimeni nu a inventat apa calda la fel povestea nu e noua, insa o voi repeta pentru putinii care nu o cunosc.

Astfel, sa spunem ca organizatia X (asociatie, fundatie etc.), de origine italiana, cu un pic de sprijin din partea unor persoane influente din administratie, convinge mai marii orasului ca prin “proiectele” sale promoveaza cultura si socialul unei anumite comunitati. Sa presupunem o clipa ca este vorba de comunitatea romaneasca, cea mai numeroasa momentan in Peninsula. X propune un proiect ce presupune doua chestiuni clare: actiune concreta si bani pentru punerea ei in practica. Iar cum banii vin de la primarie, actiunea ramane in datoria organizatiei X. “Bine, bine”, se va auzi din culise, “si unde e problema???”. Problema este ca X in realitate nu are nici un fel de legatura cu romanii si nu poate justifica practic banii ceruti. Solutia este de o simplitate dezarmanta: organizatia X atrage pe langa ea 2,3 romani mai creduli si care cu un pic de spalare a creierului raman cu impresia ca ar avea cu adevarat competente si ar reprezenta romanii, de oriunde. Totusi problema nu e rezolvata deoarece orice actiune presupune un grup minim de participanti. Iar de la acest nivel incepem sa vorbim de felatie… Nu este prostituie intelectuala, nici macar smecherie de doi lei…

Pentru a aduna la un loc cativa romani (activitate “culturala”, evident) este suficient sa le dai un pahar de vin gratis si o felie de salam. Foamea adanca de acum peste 20 de ani nu s-a stins, chiar pare mai crunta. Una peste alta, asociatia italiana X apeleaza la o asociatie romaneasca din Italia, pentru a se ocupa de eveniment, pe un pret josnic. Pe italienii care iau banii publici sau europeni nu ii intereseaza calitatea romanilor care se implica ci pur si simplu sa le faca jocul. Astfel, pentru sume extrem de mici, asociatiile romanesti organizeaza in numele italienilor totul iar la final isi cumpara si sapun, fac plecaciunea de rigoare si apoi multumesc frumos. Totul intr-o limba aproximativa, cu o organizare saraca si lipsita de imaginatie, cu momente penibile datorate celor carora nimeni nu le-a spus ca nu tot ce iese pe gura este comunicare si ca limbajul articulat ne-ar putea diferentia de alte animale.

In concluzie, sunt unele asociatii italiene care iau zeci de mii de euro in numele imigrantilor romani si sunt multe asociatii romanesti care, pentru cateva sute din aceste zeci de mii, fac tot ce li se cere iar la final multumesc frumos. Rezultatul: imaginea romanilor este promovata, dupa puteri, de cativa semi-analfabeti iar italianul de rand, la vederea penibilitatilor organizate, isi spune in gand “aveam dreptate, chiar sunt primitivi si vai de capul lor”.

PS: pentru meseriasu’ presedinte al asociatiatiei cu nume de ziar comunist: ar trebui sa platesti statului roman milioane de euro despagubire la fiecare aparitie in public! eu cred ca esti in realitate spion sovietic!

PPS: amicilor presedintelui mai sus specificat: trageti la sorti si alegeti unul dintre voi care sa ii spuna in fata ca nu are nici o treaba cu oratoria, ca vocabularul limbii romane contine mai multe de 20 de cuvinte, ca Miorita se va reincarna intr-un animal de prada pana la urma, daca o va mai “recita” mult etc.

PPPS: nu va intrebati ce face intre timp statul roman… e inutil (hahaha… nu Statul e inutil – sic!)