Jay’s Show

Sunt unii conaționali, co-imigranți cum s-ar spune, care dau sens vieții mele fade și lipsite de senzații tari. Mă refer la cei care se erijează în diferite figuri profesionale sau publice (pe românește, se apucă de vorbit în numele tuturor) și care nu s-au prins încă de faptul că românii nu mai sunt ținta atacurilor oarbe ale publicațiilor sau ale societății italiene în general.

Îi rog pe cei 3 sau 4 care citesc ce scriu pe blog să transmită, dacă au posibilitatea, minunaților revoluționari și veșnic discriminați că prin evidențierea aberantă a fiecărui gest, mai mult sau mai puțin grav, pun pur și simplu paie pe foc. Este o diferență mare între o acțiune organizată de discreditare, defăimare sau discriminare și manifestările tembele ale unor puști care mâzgâlesc lifturile sau zidurile. Autocarul care a luat foc lângă Roma, chiar dacă a fost incendiat de trei pseudo-nazi, nu e simbol al opresiunii românilor în Italia. ”Romeno gambizzato in strada” poate că a fost împușcat în baza acordurilor pe care le avea cu minunații cămătari de la care a împrumutat cei 10.000 euro. Asta pentru a mă referi doar la ultimele 2 evenimente care au excitat mințile fără imaginație.

Trăiesc în Italia, printre italieni. Îmi place la nebunie Torino iar ultimele dăți când l-am vizitat am fost claxonat de două ori din cauza numărului românesc și mi-a fost spartă mașina. Cei care m-au claxonat erau doi tineri cu sângele cald, militanți ai propriilor idealuri iar spargerea a fost dată, cel mai probabil, de un drogat amărât care mi-a furat GPS-ul pentru a-l da pe trei doze. Să strig în gura mare că sunt discriminat? Să mă auto-martirizez? Rațiunea mă ajută să îmi dau seama că sunt cazuri izolate, la fel cum mă îndeamnă să îmi păstrez calmul, pe cât posibil.

Timp de doi ani comunitatea românească din Italia a fost atacată, organizat și sistematic, din rațiuni pur politice. Mișcări meschine, lipsite de umanitate și fără a lua în calcul efectele pe termen lung. Dar atacurile au încetat… cel puțin până când interesul politic o va cere din nou. Astfel, revoluționarilor întârziați le-aș atrage atenția, respectuos, că noi ceilalți am început reconstrucția imaginii; nu mai dați cu pietre indiscriminat, că nu se cunoaște diferența între voi și marionetele care incendiau magazinele românești din Roma.

Ieri, forțat de împrejurări și de slaba auto-organizare, am decis să mănânc un kebab la kebăbăria din colț. Și dacă tot eram singur, am avut inspirația să încerc un kebab la farfurie și nu în chiflă sau lipie. Proprietarii kebăbăriei sunt doi turci, soț și soție, cam pe la 50 de ani. Comportament impecabil, mereu amabili și atenți.

În timp ce savuram imensa porție de kebab (foarte bun!) a intrat un indian sau pakistanez, îmbrăcat mai sărăcăcios. Comportamentul celor doi turci s-a schimbat simțitor… replici mai autoritare, aproape nepoliticoase, servire mai puțin bună etc.

Am reflectat asupra întâmplării din trei motive: 1. indianul sau ce o fi fost el era un om normal, care și-a plătit consumația și s-a comportat decent; nu părea nici cerșetor, nici homeless. 2. am mai avut ocazia să văd comportamente similare la italieni vis-a-vis de români mai puțin îngrijit îmbrăcați sau care vorbeau ceva mai stâlcit italiană (la un Carrefour am fost eroul unei astfel de scene, când din oboseală sau neatenție nu am răspuns casierului cam cum se aștepta el de repede ceea ce l-a determinat să mă întrebe dăcă măcar înțeleg limba lui… i-am răspuns sec). 3. undeva în străfundurile mele recunosc faptul că nu mă pot simți egal cu cei din Nigeria care încă mai fac ritualuri cu sacrificii umane sau arestează capre susținând că în realitate sunt oameni vrăjiți.

Deci, în concluzie, ceea ce numim discriminare în mod curent, în majoritatea covârșitoare a cazurilor este greșit. Abuzăm cu inconștiență de un termen care înseamnă altceva. În realitate ar trebui să folosim ceva de genul ”aroganță culturală” sau ”infatuare socio-culturală” sau pur și simplu ”diferențiere de clasă”. Dar toate sună complicat și complex.

Ieri seară, la o bere, cineva spunea despre cât de mult îi detestă pe negri. “Cu arabii te mai înţelegi, îi bagi in mă’sa şi tot lucrează, până la urmă. Dar cu negrii, nu ai nicio şanşă, dacă nu vor. Pleacă şi îţi zic printre dinţi: albule!”.

De aici pseudo-revelaţia: negrii ne zic nouă “albi” şi nimeni nu se supără. Noi dacă interpelăm o persoană de culoare cu “negrule” se cheamă că îi discriminăm şi că suntem rasişti. La fel şi cu ţiganii: cică nu îi putem numi “ţigani”, spun unii snobi, însă ei au în vocabular şi folosesc normal, fără probleme, cuvântul “gadjo” care înseamnă chiar tip, persoană, individ ALB (am preluat şi noi de la ei şi a ieşit “gagiu”).

Deci, până la toată urma, e chestiune de manipulare şi instigare, ca de obicei.

Rezumat pentru cei care nu sunt la zi cu situatia:

Italia, chiar daca nu recunoaste, e in plina criza economica… nivelul de trai scade pe zi ce trece iar oamenii sunt din ce in ce mai nemultumiti. Clasa politica a tot incercat sa dea vina, la inceput pe euro, care a dublat preturile, apoi pe razboaiele in care mai sunt bagati, anul trecut au orchestrat magistrat atacul impotriva romanilor dar, cu toate acestea, e din ce in ce mai evident ca lucrurile merg prost, foarte prost. Incetul cu incetul se reintra in situatia de acum circa 45 de ani. Istoria chiar se repeta pentru cei care nu o inteleg.

Vulgarizarea subiectului

In contextul mai sus descris romanii joaca un rol interesant. In 5 ani, din 2002 pana in 2007, numarul lor a crescut exponential in Peninsula, ultimul recesamant indicand o cifra oficiala de peste jumatate de milion, la care se adauga cel putin la fel de multi, neoficiali. Impactul unei asemenea mase de oameni asupra structurilor sociale, administrative, sanitare etc. si asupra moralului populatiei nu se poate neglija, macar din bun simt. Oricata deschidere ar avea o societate si oricat de toleranta ar fi, frictiunile sunt inevitabile. Daca adaugam la tensiunea de baza aspecte ca: 90% dintre imigranti fac parte din patura de jos a societatii din care au plecat, 0,3% din ei sunt infractori, tot cam atatia sunt tigani (curioasa coincidenta) – etnie care nu e chiar bine vazuta de restul lumii civilizate, in ciuda eforturilor de a se integra (sic!) avem reteta de succes a unui conflict inter-national. Evit cat pot utilizarea termenului „rasism” pentru ca il consider foarte slab adaptat din engleza.

Astfel, civilizat-civilizat, dar un piculet de incarcatura electrica nervoasa parca tot ti-ar excita cativa neuroni si cateva grupe de muschi.