Jay’s Show

Deschizi televizorul și vezi: discursuri electorale despre care știi (din experiența anterioară) că sunt false și ipocrite, concedii forțate pentru bugetari, atitudinea dezastruoasă a unei clase politice care nu înțelege sensul expresiei ”interes național”. Știrile de la ora 5 vorbesc doar despre conflicte, crime, jafuri, incesturi și infanticid. Emisiunile au titluri de genul ”La naiba!” iar prezentatorii ne anunță că ”X și-a tras prietenă nouă”. Poliția va avea concediu forțat în noiembrie și decembrie, când criminalitatea se accentuează… o voce din stânga mea: ”dar de ce nu își iau parlamentarii concediu forțat o lună, că nu le-ar simți nimeni lipsa și la ce salarii au s-ar economisi mai mult”.

Un tablou impertinent de real.

Am enumerat cele de mai sus nu pentru a mă alinia alarmiștilor, negativiștilor sau cârcotașilor de meserie ci împins de o dilemă pe care nu mi-o pot scoate din minte de aseară: totuși, dezastrul la care asistăm a fost produs de cineva, că singur nu s-a făcut. Fără a învinui, doar pentru exercițiul mirării (sic!), situația curentă este rezultatul unor acțiuni făcute de niște indivizi, umani ca noi toți. Nu e nici soarta, nici divinitatea. Indivizi ale căror nume se cunosc, sunt publice și apar în mass-media frecvent. Astfel, în condițiile în care e clar cine te fură, e clară incompetența celor care se erijează în cunoscători, ca ulterior să vomite dezastre, o întrebare îmi electrizează câteva sinapse: suntem toți un popor de imbecili? ”Pare că da”, ar fi cel mai la îndemână răspuns… ”Situația e complexă și nu putem exclude… ” ar fi răspunsul cel mai comun, fără conținut.

Totuși, 20 de ani înseamnă mai bine de un sfert din viața unui om.

Alegerile din România au o miraculoasă putere de resuscitare. Astfel, asociații sau grupuri de indivizi care erau aproape morți, dispăruți fără urmă sau în hibernare inter-mandatală, s-au trezit de circa o lună la viață, au început să se agite și să dea sfaturi românilor din Italia cu cine ar trebui să voteze. Dacă limba română ar avea un corespondet pentru „it” din engleză, l-aș folosi pentru genul acesta de specimene.

Sunt penibili, undeva la limita nesimțirii și jenant de slab pregătiți. Repulsia, indignarea, mi-e stârnită însă de faptul că suntem luați de imbecili pe față, direct.  În mintea lor s-a cuibărit impresia că cei 1,3 milioane de români din Italia sunt cu toții o apă și un pământ, o turmă mare și incoloră de oi stupide. A trata în acest mod o masă de oameni de dimensiunile unui județ dovedește îngustime de minte, lipsă de experiență, incapacitate de a înțelege realitatea imigrației românești din Italia și multă, multă aroganță amestecată cu nesimțire. Paradoxal, acest mod de acțiune este pus în practică de indivizi care locuiesc în Italia, care se erijează în reprezentanți ai românilor și care ar trebui să cunoască starea de fapt din Peninsulă. Dacă cei de București beneficiază de atenuantele lipsei de contact direct și a naivității (?!) cu care și-au ales pionierii în Italia, cei care sunt rezidenți aici nu au nicio scuză.

Doar câteva exemple:

- FARI cere pe ton de ultimatum și impune condiții Ministerului de Externe, ambasadorului Rusu, ministrului Predoiu, senatorului Badea în baza faptului că „F.A.R.I. a primit semnale clare, din toate zonele Italiei unde vor fi amplasate cele 55 de secţii de votare, că se pregăteşte fraudarea masivă a alegerilor prezidenţiale din România”. Curiozitate: care sunt semnalele și unde ați dispărut în ultima jumătate de an? (pentru cei care nu cunosc situația, FARI a fost oarecum înființată anul trecut, iar activitatea s-a limitat la o luptă internă pentru postul de președinte și membri ai consiliului)

- senatorul Viorel Badea deschide noi birouri ale partidului (un avocat îmi spunea acum câteva zile că aceste structuri sunt la limita legalității), prezentându-se în compania unor membri importanți ai bisericii. Curiozitate: de la instituirea în funcția de senator, câte cazuri concrete, câte probleme reale ale românilor care l-au votat a rezolvat sau a intermediat înspre rezolvare? (nu a tuturor românilor emigranți, ci doar a celor care au crezut în el)

- Marian Mocanu, consilier al președintelui Senatului României, ex-președinte LRI și al cărui rol în prezent, dacă are unul, îmi este neclar, este deosebit de activ pe rețelele sociale trăgând semnale de alarmă despre potențialele fraude ale ”concurenței” și auto-promovându-se (interesant este că activitatea sa pe Facebook a cunoscut o creștere de circa 583% în ultima lună, comparativ cu lunile anterioare). Curiozitate: ca și consilier al președintelui Senatului, ce sfaturi i-ai dat vis-a-vis de cetățenii români din Italia (nu răspunde, te rog, cu ”lipsa locurilor de muncă, siguranța în șantiere, discriminarea/integrarea, infracționalitatea” – ar fi o pierdere de timp inutilă).

Pe lângă oportuniștii de serviciu, sunt și cei care profită de alegeri pentru a împinge în față vechile probleme: PIR se luptă cu morții români abandonați la morgă în Italia (citeste aici) și are un dinte împotriva politicienilor români care și-au amintit de voturile noastre acum, la nevoie. Inginerul Die insistă pentru consulatul de la Padova (în Veneto sunt peste 120.000 de români iar cel mai apropiat consulat este la 400 km) și pentru redobândirea demnității românilor. Câteva alte asociații, mai mici și fără pretenții de reprezentativitate inter-regională, statală sau globală, își văd de treabă, ajută românii cum și dacă pot, pun umărul liniștiți la bunul mers al lucrurilor.

LRI, FARI, FADERE… federații și ligi… că așa e românul, rezolvă problemele prin separare. Pe la începutul lui octombrie 2008 a fost înființată FARI, o federație compusă inițial din 16 asociații. Înființată cumva discret, fără tam-tam însă nu ascuns… FADERE, concepută pe la sfârșitul primăverii, nu a fost discretă, a fost secretă. A ieșit la rampă brusc, pentru 3 zile, cu ocazia forumului internațional al asociațiilor, organizat în Spania. Despre LRI nu spun nimic, ar fi inutil.

Acum, pe ultima sută de metri a acestui an, se anunță încă o intenție de înființare a unei alte federații… tot a asociațiilor românești din Italia. Se vrea mai mare decât cele deja prezente și are ca scop… hmm… alt scop decât celelalte nu poate avea.

Undeva, pe parcurs, s-a pierdut probabil raționalitatea și bunul simț. Ligi peste ligi, federații peste federații, asociații peste asociații… totul imbibat de o penibilă redundanță… Toți vor să arate că gardul lor e mai inalt cu un centimetru decât al vecinului, că ”dacă vreau fac și eu”. O competiție nesănătoasă, irațională și de prost gust.

Cineva îmi va spune că în realitate sunt interesele financiare și de putere la mijloc. Poate este așa, însă problema nu rezidă în împărțirea la mai mulți ci în faptul că fiecare dintre ”reprezentanți” vrea TOATĂ puterea și TOȚI banii. Sărăcia și socialul din care provin unii dintre ei îi împiedică să vadă imaginea de ansamblu… să înțeleagă mecanismele dincolo de vulgaritatea unui post călduț.

Mesajul meu către acești ”deschizători de drumuri” este: ascunși după propria mârlănie nu vă dați seama că ceilalți, oamenii din jur, văd ce faceți. Nu sunteți nici cei mai isteți, nici cei mai competenți și nu reprezentați comunitatea românească din Italia. Reprezentați maxim un grup restrâns de indivizi cu care împărțiți aceleași interese iar tupeul și lipsa de scrupule nu vă dau imunitate.

Personal, am plecat din România sătul de modul în care cei care ar fi trebuit să conducă țara și-au bătut joc de noi. Nu am plecat pentru că eram sărac, nu am fost niciodată. Acum, în Italia, observ cum o clasă de trepăduși guralivi, care vorbesc tare, țipat, fără să spună nimic și care înghit nemestecat un model pseudo-politic începe să prindă contur. Cei care sunt o ulcerație cangrenoasă a comunității noastre ies la suprafață, ne sufocă și ne mânjesc cu mizeria unei mentalități fără valoare, fără idealuri și cu o singură caracteristică: foamea.

Istoria nu se repetă doar pentru cei care nu învață din ea, se repetă pentru toți, ciclic. Mayașii au înțeles acum câteva mii bune de ani iar Eminescu a pus un marcaj genial cu două secole în urmă în finalul Scrisorii III.

Geoana a avut un discurs indecent… A batut campii cu gratie despre mii de km de sosele, a promis 20.000 euro fiecarui roman care revine in tara, ca “prima de instalare”, a jurat cu mana pe inima ca daca iti transferi afacerile in Romania nu platesti impozit timp de 3 ani iar daca imprumuti bani, statul acopera 60% din suma. Toate aceste promisiuni imposibil de luat in serios au fost facute ieri, 21 septembrie 2008, la Milano, intr-o conferinta propagandistica.

Scopul initial ar fi fost cel de a prezenta lumii (precis, celor circa 100 de persoane din teatru – prieteni si rude ai actorilor) candidaţii din diaspora pentru Colegiul Europa/Asia din Parlamentul României. Geoana & Co. au venit pregatiti, cu temele facute. Candidatii, doi din Spania (Geanina Boicu & Marian Popescu) si unul din Italia (Marian Dan Mocanu), au fost penibili. Incoerenti, balbaiti, jenati parca de propria prestatie, cu un discurs intr-o romana aproximativa. “Romanca care…”, “mame de copii” si “vom valuta” sunt exemplele care imi vin acum in minte.

Ridicol a fost si momentul in care Geoana, prezentandu-l pe Mocanu l-a catalogat ca fiind “reprezentantul a 1,5 milioane de romani din Italia”. Evident, “reprezentantul” nu s-a lasat mai prejos si a multumit partidului pe listele caruia candideaza “Partidul Socialist Democrat” (citat!) Tot Mr. G. a sustinut ca cei alesi au fost atent selectionati, ca mandri fii ai comunitatilor din care fac parte… No comment.

De ani lumina este distanta intre cum ar trebui sa fie un reprezentant si cum sunt cei trei de ieri… Fara prezenta, cu mainile pana la cot in buzunare, tinand trei microfoane intr-o mana, stangaci si anonimi. Idei separate rostite impreuna fortat si o evidenta lipsa de curaj cand incercau sa promita lucruri imposibile. Ar fi multe de spus, comentat, carcotit sau barfit… dar la ce bun?

Pare ca treptat pana si minciuna frumos ambalata va deveni o raritate. Imi amintesc, de imaginea omului politic din perioada interbelica, care copiind modelul francez avea clasa si isi vindea scump pielea/demnitatea.  Apoi, imi amintesc de povestirile bunicilor despre imbecilii, semianalfabeti si nevertebrati care intrau in PCR si apoi taiau si spanzurau in propriul sat. Imi amintesc de Chaplin care a stors si apoi aruncat pe ecran esenta omului prost si cu putere. Cei pe care i-am vazut ieri pe scena teatrului San Babila din Milano sigur nu au legatura cu istoria dinainte de ‘39.