Jay’s Show

O știre găsită pe net aici (nu stiu daca e agenție de presă sau asociație, din site-ul lor nu reiese clar), informează despre o nouă întâlnire a ”românilor din Diasporă”, făcută la invitația Partidului Românilor din Spania.

Parcurgând lista invitaților, care conține asociații, partide, mișcări, persoane sau administratori de site-uri, o întrebare mi-a venit spontan în minte: de ce doar ei? Mă explicitez: de ce doar cei din listă, care au fost criteriile de selecție, cine le-a verificat gradul de reprezentativitate? Nu mă hazardez să comentez lista invitaților din Spania pentru că nu cunosc situația de acolo (cu toate că par mult mai organizați decât multe alte țări, dacă ar fi judecăm în baza numărului de invitați locali). Dar despre Italia, unde locuiesc și muncesc, pot spune fără intenția de a reduce din importanța unicului invitat, că ar fi fost și alții care poate că ar fi meritat să fie cel puțin informați de eveniment, dacă nu chiar solicitați să participe.

Îmi dau seama că transparența acțiunilor este cu adevărat o problemă care ne urmărește, poate chiar de pe vremea partizanilor. Românii nu știu să facă nimic transparent, deschis, cu cărțile pe față; este mereu prezentă frica, paranoia, competiția acerbă pentru iluzii. Atât timp cât se organizează un eveniment al cărui scop este pozitiv, nobil, de ce nu sunt informați toți jucătorii sociali, mici sau mari? Este incompetență din partea responsabililor cu PR-ul sau e veșnica gândire meschină, fără viziune și individualistă?

Un cutremur de intensitate relativ scăzută (5,6 grade pe scala Richter) a produs luni daune considerabile și multe victime în partea centrală a Italiei, în Abruzzo. Epicentrul a fost la L’Aquila. Numărul morților a ajuns la 289, dintre care 5 sunt români.

În Abruzzo locuiesc circa 10.000 de români iar în localitățile lovite cel mai puternic de cataclism se găseau aproximativ 300. De luni, de când a început drama și până în prezent (perioada 06-10 aprilie) NICI MĂCAR O ASOCIAȚIE românească din Italia nu a dus ajutoare victimelor românești. O singură asociație a mers acolo pentru a analiza situația iar LRI a îndemnat lumea să doneze sânge, în prima zi și cu câteva ore de închiderea campaniei. Dar, concret, nici ei nu au făcut nimic pentru a ajuta ci doar au îndemnat, au încercat să câștige un minim de capital de imagine.

În concluzie, mă întreb, unde sunt reprezentanții românilor din Italia, care se bat cu pumnul în piept și se auto-proclamă ca fiind vocea și voința comunității noastre? Unde sunt eroii care țipă din toți plămânii cât se sacrifică pentru comunitate și cât de importantă este munca lor? Se pare că aceștia dispar subit, ca un fum când nu e vorba de sarmale, cântece populare, manele sau câștiguri suspecte din accidentele bieților conaționali.

Dragi asociaționiști, cutremurul de la L’Aquila nu a distrus doar case ci ne-a făcut și un mare bine (probabil singurul bine pe care l-a făcut): a arătat cât valorați cu adevărat, câtă putere, interes și influență aveți în comunitate, în lumea politică românească sau italiană. Adică, zero. Un mare și sec zero. Astfel încât, de acum, înainte de a vă mai isteriza îmbrăcând roluri de reprezentanți, amintiți-vă de cei cinci români, dintre care doi copii, morți la L’Aquila și la celelalte 300 de persoane lăsate de izbeliște.

FARI a murit, trăiască FARI! (Federația Asociațiilor Românilor din Italia)

Auzind vestea am zâmbit amar… până la urmă a murit pe propria limbă: printr-o lovitură internă, prin fratricid. Îmi amintesc cum la Forumul de la Milano, în 2008, au fost la modă disensiunile, intrigile și ”lobby-ul care se face pe hol” (expresia provine dintr-o replică dată de un secretar de stat unei persoane care i-a cerut mai multă transparență și discuții accesibile tuturor). Îmi amintesc cum vechea Ligă (LRI) a încercat cu disperare să se apere și să pună bețe în roate unui nou grup format din dezertori ai propriilor interese.

Naștere la șase luni

Plin de elan, noul grup a reușit să se organizeze cam în jumătate de an și a căzut de acord asupra unei conduceri. Despre numărul asociațiilor intrate în formațiune (pe numele său FARI) nu vreau să detaliez pentru că subiectul e lung, sinuos și generator de polemică. Cert este că la momentul înființării, avea mai mulți membri decât Liga. Totuși, ”înființare” este un mod de a spune, pentru că, în realitate, nu a fost făcută nicio formă legală… FARI nu avea consistență juridică. Timpul a trecut, evenimente si interese noi au creat tensiuni iar încetul cu încetul, formațiunea nou născută a început să plătească pentru păcatele părinților.

Este dificil să îți dezvolți o constituție sănătoasă când te naști din părinți bolnavi

După alegerile pentru parlament și senat, în interiorul FARI s-a constituit un grup separatist, un grup ale cărui interese pare că nu mai conincideau cu înțelegerile inițiale. În plus, grupului i s-au atașat personaje ale căror istorii sunt care mai de care mai ciudate. Unii cu activități dubioase, nepedepsite penal pentru că încă mai aduc bani unde trebuie, alții cu pretenții ciudate, megalomanice, sau pur și simplu lipsiți de scrupule.

Mort prematur

La începutul lunii februarie 2009 (3 sau 4 ale lunii) grupul revoluționar (format din 9 persoane) a decis să preia puterea, eliminând efectiv, fără preaviz și fără negocieri, pe toți cei care nu făceau parte din conspirație. Astfel, profitând de faptul că până în acel moment FARI exista doar ca o consecință a înțelegerilor verbale, cei 9 au înscris-o legal (notar și Agenzia delle Entrate), înregistrând în nume propriu denumirea și logo-ul. Fratricidul a fost, din nou, comis.

PSD-ul preia Italia

Voci de culise vorbesc despre tot mai puternica prezență a PSD-ului în sânul comunității românești din Italia. Totuși, chiar dacă informația ar fi veritabilă, reiese clar cât de puțin cunosc situația concretă, din teren,  liderii de la București. Altfel este inexplicabil un eventual sprijin acordat pestrițului grup al celor 9… Tot voci de culise mai susțin că în curând și Liga va intra pe mâna unui pion PSD. Un scenariu grotesc ar fi cel în care Liga și noul FARI ar colabora sau fuziona…

Ironia stă în faptul că cei 9 în realitate nu reprezintă pe nimeni în afara lor și a eventualilor amici cu care ies la o bere. Sunt doar cei lipsiți de scrupule, valori morale, sunt cei gălăgioși de care te ferești când îi vezi în piață sau în autobuze. Au mult tupeu, e drept, și multă foame. Din păcate, trăsăturile enumerate nu le aparțin exclusiv… măcar 90% dintre asociațiile românești este compusă din acest tip de oameni, doar că nu li s-a oferit ocazia să își arate colții.

Ieri seară, la o bere, cineva spunea despre cât de mult îi detestă pe negri. “Cu arabii te mai înţelegi, îi bagi in mă’sa şi tot lucrează, până la urmă. Dar cu negrii, nu ai nicio şanşă, dacă nu vor. Pleacă şi îţi zic printre dinţi: albule!”.

De aici pseudo-revelaţia: negrii ne zic nouă “albi” şi nimeni nu se supără. Noi dacă interpelăm o persoană de culoare cu “negrule” se cheamă că îi discriminăm şi că suntem rasişti. La fel şi cu ţiganii: cică nu îi putem numi “ţigani”, spun unii snobi, însă ei au în vocabular şi folosesc normal, fără probleme, cuvântul “gadjo” care înseamnă chiar tip, persoană, individ ALB (am preluat şi noi de la ei şi a ieşit “gagiu”).

Deci, până la toată urma, e chestiune de manipulare şi instigare, ca de obicei.

Conduceam liniștit spre serviciu când, trecând pe lângă o reclamă cu un anonim super-model, am avut o revelație: cam asta a fost, s-a terminat cu pornografia. Am atins o limită, s-a spus și s-a arătat cam tot ce se putea, deci, ori se face revoluție în domeniu ori urmează declinul. Prin declin nu înțeleg dispariția pornografiei ci aplatizarea interesului și imunitatea la stimuli; evident, prin natura sa, omul mereu va fi reactiv la sex însă prin suprasaturație se poate pierde din interes.

Din rațiuni științifice ( ) am analizat conținutul câtorva site-uri românești de ”sex on-line”. Iată concluziile:

- numărul celor înscriși este aparent mare, însă numărul celor ”activi” este surprinzător de mic raportat la numărul de vizite

- majoritatea celor ”activi” sunt prezenți pe mai multe site-uri

- 65% dintre femeile care caută o aventură sexuală nu au o imagine asociată profilului

- 27% dintre cele care au o imagine personală își prezintă în mod explicit organul sexual, de obicei din prim-planuri mult prea apropiate

- restul de 73% dintre cele care au o fotografie personală sunt relativ decent dezbrăcate, adoptând totuși poziții sexy, considerate de ele provocatoare (un procent nesemnificativ au fotografie tip buletin, zâmbind timid, pierdut, neajutorat sau bovin… după caz)

- 47% dintre bărbații în căutare de sex pe internet au o imagine personală, o poză

- 24% dintre curajoșii cu poză au decis să fie reprezentați de către propriu organ; astfel, aceste poze prezintă în 99% dintre cazuri un penis enorm în erecție (proprietarul ținându-l mândru în mână, zâmbind satisfăcut).

Statisticile au fost făcute pe un eșantion de 600 de înscriși (300 de femei și 300 de bărbați), pe site-uri cu diverse grade de cenzură/moderare a conținutului explicit pentru adulți.

Restul concluziilor într-un post ulterior.