Jay’s Show

Indignare, furie, scârbă. Acestea sunt sentimentele care mă încearcă după știrea legată de copilul ”lasăt la prăjit în incubator” în una dintre maternitățile din București. Copilul născut absolut sănătos, în urmă cu trei zile, a fost uitat de asistente în incubator și astfel a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului. Nu se știe dacă va supraviețui.

”În astfel de situații se iau măsuri disciplinare care pot merge până la desfacerea contractului de muncă” declară directorul spitalului. În cazul în care copilul va muri, asistenta ”cea mai responsabilă” va risca acuzația de omor din culpă. În opinia mea, ar trebui deja acuzată de tentativă de omor.

Este inacceptabil, inuman și, dacă nu am ști că se întâmplă în România, ar părea chiar ireal.

Deschizi televizorul și vezi: discursuri electorale despre care știi (din experiența anterioară) că sunt false și ipocrite, concedii forțate pentru bugetari, atitudinea dezastruoasă a unei clase politice care nu înțelege sensul expresiei ”interes național”. Știrile de la ora 5 vorbesc doar despre conflicte, crime, jafuri, incesturi și infanticid. Emisiunile au titluri de genul ”La naiba!” iar prezentatorii ne anunță că ”X și-a tras prietenă nouă”. Poliția va avea concediu forțat în noiembrie și decembrie, când criminalitatea se accentuează… o voce din stânga mea: ”dar de ce nu își iau parlamentarii concediu forțat o lună, că nu le-ar simți nimeni lipsa și la ce salarii au s-ar economisi mai mult”.

Un tablou impertinent de real.

Am enumerat cele de mai sus nu pentru a mă alinia alarmiștilor, negativiștilor sau cârcotașilor de meserie ci împins de o dilemă pe care nu mi-o pot scoate din minte de aseară: totuși, dezastrul la care asistăm a fost produs de cineva, că singur nu s-a făcut. Fără a învinui, doar pentru exercițiul mirării (sic!), situația curentă este rezultatul unor acțiuni făcute de niște indivizi, umani ca noi toți. Nu e nici soarta, nici divinitatea. Indivizi ale căror nume se cunosc, sunt publice și apar în mass-media frecvent. Astfel, în condițiile în care e clar cine te fură, e clară incompetența celor care se erijează în cunoscători, ca ulterior să vomite dezastre, o întrebare îmi electrizează câteva sinapse: suntem toți un popor de imbecili? ”Pare că da”, ar fi cel mai la îndemână răspuns… ”Situația e complexă și nu putem exclude… ” ar fi răspunsul cel mai comun, fără conținut.

Totuși, 20 de ani înseamnă mai bine de un sfert din viața unui om.

Pozitiile ocupate de Romania si Italia in clasamentul libertatii presei realizat de Reporters Sans Frontieres
Cheie de citire: axa orizontala reprezinta anii iar axa verticala pozitia in clasament; libertatea presei este cu atat mai mare cu cat valoarea (pozitia in clasament) este mai mica.

Punctajul obtinut de Romania si Italia in clasamentul libertatii presei realizat de Reporters Sans Frontieres
Cheie de citire: axa orizontala reprezinta anii iar axa verticala pozitia in clasament; libertatea presei este cu atat mai mare cu cat valoarea punctajului este mai mica.

Corelațiile dintre Guvernele celor două țări și gradul de libertate al presei nu sunt suficiente pentru a înțelege și explica modul în care fluctuează scorurile. În ambele cazuri, ar trebui luate în calcul variabile ca: datoria externă, valoarea PIB, valoarea exporturilor, împrumurile de la Banca Centrală Europeană și din alte surse europene, nivelul de trai, macro-manevrele economice interne și scandalurile politice.

Românii au fost mereu mândri. La început pe bogăţiile ţării apoi, când s-au terminat, pe vitejia locuiorilor. Când nu a mai fost vreme de război, am devenit mândri de ospitalitatea noastră. Când lovitura de stat ne-a obligat să devenim bestii capitaliste flămânde singurul lucru cu care ne-am mai putut lăuda a fost inteligenţa.

Acum, după 20 de ani, zeci de experimente educaţionale, unul mai dezastruos decât altul, şi după prigonirea valorilor din propria ţară, a picat şi ultimul bastion. S-a terminat definitv: televiziunile au început să dubleze filmele, subtitrarea este deja prea complicată. Aceasta este, în opinia mea, recunoaşterea făţişă a dezastrului. Este urarea de bun venit pentru o societate de analfabeţi şi imbecili.

“O revoluţie sau un prinţ străin. Ne-am întors în urmă cu 300 de ani” mi-a spus un amic abia întors din ţară.