Cuplurile italo-române

Mereu am fost curios cum funcționează un cuplu ”mixt”, în care unul dintre parteneri este român iar celălalt italian.

Prima întrebare care îmi vine în minte este ”De ce?”… De ce un italian alege să trăiască alături de o româncă și de ce o româncă face această alegere.

Apoi: cum e viața unui cuplu compus din două persoane de culturi diferite? Reușesc ele să comunice într-adevăr până la capăt? Reușește fiecare să plângă sau să se bucure complet sau fiecare o face în limba sa?

Altă chestiune este cea a familiilor: familiile de proveniență, cum acceptă partenerul? Sau reusesc să îl accepte dincolo de aparențele formale?

Grupul de prieteni cum se comportă cu fiecare dintre parteneri? Îl consideră ”trădător” sau îl felicită pentru deschiderea culturală?

Este afectată relația în cuplu de campaniile împotriva românilor din mass-media italiană sau dimpotrivă, au ca efect consolidarea acesteia.

Iată doar câteva întrebări. Rog pe cei care sunt parte dintr-o astfel de relație să ne dea răspunsul la întrebările anterioare și să se simtă liberi a ne povesti cum trăiesc ei relația, dincolo de aparențele exterioare. Mulțumesc anticipat tuturor.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Pseudo-analize și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Cuplurile italo-române

  1. daditza zice:

    Pot sa raspund la fel chiar daca noi nu suntem italo-romani dar germano-romani :D? Dar chiar daca am pasaportul nemt, sunt 26 ani ca traiesc in Italia, deci cel putin in parte, italianca am devenit (cu toate taxele platite statului italian, desigur..)
    Deci ce face sa o italianca (nemtoaica, americanca, ce stiu eu..) aleaga un roman? Pai, acelas lucru ca face alege roman cu romanca, nemt cu nemtoaica, american cu americanca (sau versiuni omo, bineinteles): dragul vechi AMOR. Dragostea trece orice granita, nu cunoaste cetatenie, as spune!

    Chestia cu comunicatie e mai interesanta.. fiecare cultura are limbajul sau, nu numai cu limba, dar si cu expresii, atitudini, feluri de a se purta. Foarte des un detaliu inteles gresit trebuie discutat destul de mult, pentru ca nu inseamna la fel pentru amandoi. Si cand comunici in limbe diferite, ca nu sunt cele cu care ai crescut (intre noi in general vorbim italiana, limba straina pentru amandoi, dar din cand in cand si romana, engleza sau germana) cateodata te straduiesti putin mai mult sa te intelegi. DAR.. unde e VOINTA de a se intelege, limbe si atitudini diferite nu au nici o importanta. Cauti pana cand gasesti felul de a intelege. Multi-lingvism chiar adauga ceva, posibilitatea de a se exprime nu numai in o limba dar in mai multe imbogateste foarte mult dialogul.

    Familia.. daca ai un raport cu familia ta, ea e fericita cand te vede fericit pe tine. Chiar daca la inceput, pana cand invat sa cunosc pe partnerul nou, stau „la panda”, observa pentru a intelege.. dar in sfarsit, daca raportul face bine fiicei, accepta cu placere membrul nou al familiei.

    La fel cu prieteni cei adevarati. Cand isi dau seama ca prietena a gasit persoana cea buna cu care in sfarsit se simte „acasa”, si ei se bucura. Si raportul ofera si o buna ocazie pentru a cunoaste un roman „di prima mano” si de a realiza ca campania de ura presei italiene e bullshit total. Cei „nu adevarati”.. pai, sa se duca unde stiu ei.

    Dar, da, campania asta oricum creaza momente dificile. Pentru ca te impune aproape fiecare zi ca aperi iubitul tau, si tara sa. La cofeaza care comenta inspaimantata cu o alta clienta despre „romani ugicasi” si in practic nu mai vorbeste cu tine cand incerci sa protestezi. La poste, sa explici pe angajata idoata ca Romania nu mai e extracomunitaria (in data ianuarie 2009..). Cu politistul care te suna si spune ca au gasit romanul care ti-a furat masina – si e barbatul tau, cu residenta pe buletinul italian exact aceasi ca cea pe documente masinei.. etc etc etc.

    Deci, ne vom muta in Germania, in curand. Unde faptul de a fi roman e nimic de deosebit. Daca lucrezi si te purti bine, esti vazut ca oricine alt. Si un cuplu mixt e vazut ca ceva de interesant, nu ca o problema…

  2. Francy zice:

    Salut tutoror.
    Sono un italiana fidanzata con un romeno.
    Scusatemi se scrivo in lingua italiana ma questo argomento è molto importante per me e vorrei essere precisa anche se parlo abbastanza bene romeno, una lingua bellissima e musicale.
    Ringrazio il Sig. Gaita che propone questo argomento.
    Io sono una donna che con orgoglio dice di avere un compagno romeno.In genere sono uomini italiani con donne romene…quindi sembrerò „atipica”.
    Il perchè abbia scelto un uomo romeno? Non ci sono motivi reali se non „amore” certo, quando con le mie amiche fidanzate o sposate com romeni affrontiamo l’argomento il motivo comune è uno solo: la maturità e la responsabilità della vita e della famiglia riscontrata nei nostri compagni romeni, cosa che difficilmente abbiamo trovato (cercandola) in quelli italiani.Sia in termini di affetto che di lavoro, filosofia.
    Di differenza culturali non ne ha mai trovate molte, mi è sempre piaciuto scoprire e imparare le tradizioni, la cortesia, e l’unico problema (se cosi si può dire) che ho avuto è stata la lingua all’inizio.
    Era piuttosto brutto stare in famiglia o in compagnia in Romania e non capire molto di cosa veniva detto.
    Ma la gente è sempre stata gentile e corretta con me, non mi sono mai sentita straniera per colpa di altri, ma solo per semplici problemi che capiterebbero a qualsiasi coppia multi-etnica.
    Per quanto mi dispiaccia dirlo (e per quanto so che non a tutti è capitato questi dispiaceri) amici e famiglia non hanno accolto molto bene l’idea „di un romeno” accanto a me.
    C’è chi si è proprio allontanato, chi è stato mandato gentilmente a quel paese da parte mia. E chi nonostante tutto ascolta e risponde con pause di silenzi imbarazzanti le mie vicende „italo-romene”.
    Io ho trovato nelle mia amicizie e nei posti di lavoro persone tipicamente „italiane e ottuse”.
    Capirete di cosa sto parlando.
    E’ solo grazie alla presa di contatti con un certo forum su internet che mi sono ricreata una serie di splendide amicizie tutte legate alla Romania, con le quali rongraziando Dio posso parlare romeno, discutere delle tematiche che ci interessano e goderci anche solo parlando la magica atmosfera romena.
    Ho scoperto che siamo in tanti italiani che amiamo la Romania, troppo spesso per amore e per difendere cosa amiamo ricorriamo a delle maschere e di noi gli altri non sanno nulla.
    Qualche volta dire la verità mi è costato un posto di lavoro o una probabile conoscenza meritevole di attenzione.
    Sono considerata da molti strana e immatura per la mia scelta: ancora di più quando han saputo che vorrò trasferirmi in Romania.
    Tutto questo sommato al grande stress psicologico dei mass-media ai quali io e miei amici abbiamo mandato mandiamo e manderemo lettere, articoli, proteste.
    Conosciamo la Romania meglio di molti che si vantano di poterne giudicare il popolo e il valore senza nemmeno sapere dove si trova, la storia, quanto siano preziose e importanti certe usanze e certi valori che io personalmente son stata felice di riscoprire in Romania.
    In Italia ho perso molto e sentirmi straniera in casa „Mia” è un amaro in bocca difficile da togliere.

    Mi arrabbio molto, spengo la tv, potendo non leggo i giornali e preferisco dedicarmi ad altro che mi renda cosciente della realtà che non passa dai tg e dai quotidiani italiani.
    Cerco (e qualche volta trovo) voci fuori dal coro, articoli controcorrente, realistici, e spero sempre siano uno spiraglio di speranza che temo di non avere più nel mio popolo.
    So che ogni notizia riportata tendeziosamente o male ferirà qualche mio amico romeno, che qualcuno che conosco penserà a me..e chissà come!!

    Io ringrazio di aver trovato MOLTI ITALIANI sinceri, generosi, pronti a mettersi in gioco e a capire, ad amare le persone, a tutelare la Romania, nostra sorella per sangue e storia.
    Cerco con tutta me stessa di dare un segnale positivo ai romeni che conosco, che non sono soli, che non sono solo fra romeni.
    Per quanto la mia realtà soggettiva come italiana sia stata certamente deludente sono la prima a dire che vale la pena scoprire che persona abbiamo davanti, italiana o romena, buona o cattiva, sincera o falsa.
    Ringrazio la Romania e i romeni di avermi apprezzata per cose semplici come imparare a fare le sarmale o parlare la loro lingua.
    Sono felice delle mie scelte, orgogliosa delle mie origini italiane, altrettanto della mia famiglia romena.
    Non è facile in Italia secondo me, viviamo ancora convinti che ognuno debba stare e sposarsi a casa sua.
    Non so spero di essere stata chiara e non troppo pessimista .
    Questa è LA MIA E SOLO MIA storia.
    Se avete altre domande o critiche questo discorso mi appassiona tanto….continuiamolo!!
    A presto!

  3. Francy zice:

    Bravo Daditza…

    Sunt de acord cu tine suta la suta.

    Pana la urma povestirile noastre demonstrez si ca cine vrea sa-l iubeasca per un roman sau o romanca trebuie sa se indeparteaza de Italia (cateodata).

  4. Invizibilul zice:

    iubirea nu are gradinte desi de cele mai multe ori unii isi urmaresc doar scopul in numele ei

  5. Salve,sono sposato con una donna romena che da pochi giorni ha la cittadinanza anche italiana.Nostro figlio ha dalla nascita la doppia cittadinanza ed io ho iniziato le pratiche per richiedere anche quella romena,anche se ci vorranno il doppio degli anni che sono ococrsi a mia moglie per divenire italiana.
    Nostro figlio parla tutte e due le lingue,mia moglia anche l’italiano e dio anche il romeno.
    Abbiamo amici sia romeni (prevalenti) che italiani.
    Mia moglie non è stata mai discriminata sinora dagli italiani,io a volte dai romeni che con la scusa del nazionalismo non accettano che gli italiani si possano
    mischiare con i romeni (quando non gli conviene)perseguendo una integrazione
    solo ad un senso e non come si dovrebbe a doppio.
    senso.Evz ha definito le coppie miste italo romene la formula della felicità…per ora non ci lamentiamo.
    Saluti a tutti.

  6. FRANCY zice:

    PANA LA URMA CRISTIAN TI-AI DAT PUTINA SEAMA DESPRE DIMENSIUNEA CUPLURILELOR ITALO/ROMANE?

  7. Cornel Toma zice:

    Singura mea relaţie cu o italiancă a durat două săptămâni. Am cedat (un pic şi din orgoliu) când a sunat a doua oară telefonul la 2 noaptea cu întrebarea magică „Dove sei?” uramată de „Aoo, non capisco perché ti devi incazza’! E’ ovvio che devo sappe’ do’stai!”. Mult mai bine au mers alte două „mixte”, cu o poloneză şi cu o unguroaică din Austria.

  8. daditza zice:

    hahahh e asa tipic asta pentru italiencele :D.
    Un alt lucru despre care am auzit numai vorbind despre italience este intrebarea, continua si in momente cele mai ciudate „a cosa stai pensando”? Nici nu cred ca se poate traduce in o alta limba asa, nu cunosc pe nimeni, nemtoaica, americana, nu stiu de unde, care sa fie asa fixata cu „la ce te gandesti”? Se poate intampla, normal, dar nu asa obsedat..

  9. Sunt multumita pentru Francy. E prima oara cand aud despre o casnicie cu un roman. Ma face orgoliosa si in special sunt fericita pentru ca e una din persoanele care s-a apasionat de Romania si de limba romana. Am cunoscut pana acum 2 italieni care stiu foarte bine romana, ca am ramas uimita.
    Am o intrebare pentru Francy: care-i forum-ul unde se vorbeste despre romania? Ca sunt extrem de curioasa :-p

    Ptr Cornel Toma: revelatie interesanta (se spune asa?) hai sa o spun in italiana ca-mi e mai familiara ca limba: RIVELAZIONE INTERESSANTE 😉

    Interesanta povestea si Daditzei.

    Despre mine nu prea am ce sa povestesc ca-s destul de tanara. Faptul e ca visez tot feluri de natii ca viitor sot: de la japonezi pan-la unguri, de la itelieni meridionali (dupa mine sunt mai pasionali) la spanioli, etc. Faptul e ca cruda realitate iti arata defectele la toate natiile si pan-la urma, parca tot un romanas ar fii mai bine 😀 pentru simplul fapt ca avem aceeasi gandire. Dar parca si romanii sau stricat si pan-la urma se va vedea ce-o veni 😀

  10. Nadia Bobar zice:

    Buna tuturor! Eu sunt casatorita de 4 ani cu un cetatean italian, trebuie sa admit ca la inceput datorita diferentelor de cultura am avut niste dificultati, dar ne iubim si suntem multumiti ca suntem impreuna. Cat despre familia sa, m-au acceptat foarte bine si tin la mine, la fel cum si eu tin la ei. Si nu spun asta pentru a salva aparente ci pentru ca chiar asa e. La fel si familia mea l-au acceptat din tot sufletul pe sotul meu si nici un prieten nu a criticat alegerea mea sau a sotului meu,in fond e vorba despre cele doua persoane unite prin casatorie, daca se iubesc, de ce s-ar apuca cineva sa comenteze ceva?? Eu asa vad lucrurile, poate am fost norocosi amandoi, dar atat familia sa cat si a mea au o mentalitate foarte deschisa. In ceea ce priveste conflictul italiano-roman ce a izbucnit de cand cu uciderea Giovannei Reggiani, trebuie sa recunosc ca sotul meu m-a facut sa gandesc rational. Cand am auzit cum a fost acuzata intreaga natie romaneasca, mi-a venit sa ripostez dar sotul meu mi-a zis ca nu se merita intrucat e vorba doar de manipulare politica. De atunci incolo cand au fost comise delicte de catre romani iar multi dintre italieni ne-au ponegrit, am invatat sa imi pastrez obiectivitatea si sa inteleg ca acele delicte se limiteaza doar la persoanele ce le-au comis. Cat despre comunicarea intre soti, comunicam foarte bine, mai mult in italiana:P. Dar nu ezit sa spun ce am de spus sotului meu, la fel si el mie. Dupa parerea mea daca dragostea exista atunci barierele culturale pot fi depasite cu siguranta, casnicia noastra e un exemplu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s