Relația (sexuală) profesor-elev

Observ în presa din România o invazie de sinucideri determinate de relația profesor-elev. Multe dintre ele sunt ”iubiri neîmpărtășite” sau împărtășite nesatisfăcător, din punctul de vedere al părții auto-sacrificate.

Dincolo de dubiile firești asupra sănătății mentale a participanților la poveste mă întreb ce măsuri o fi luând inspectoratele școlare sau măcar scolile unde activează ”dascălii” poftitori la carne tânără (prea tânără pentru bunul simț și etica societății actuale). Au fost eliminați din sistemul de învățământ cei implicați?

Îmi amintesc, din vremea în care făceam eu liceul, că erau două-trei colege care au avut relații intim de strânse cu profesorii. Una dintre ele s-a și căsătorit cu un astfel de cadru didactic, în ciuda diferenței de vârstă de vreo 30 de ani și a faptului că atunci când ei se frecventau ea era minoră. Nu am idee dacă relația lor a rezistat.

Amici sau cunoștințe, din diverse licee sau școli profesionale, mai povesteau, ”ca între băieți”, ce și cum făceau cu tinerica profă de franceză sau de tehnologie. Am asistat personal la o discuție între două profesoare, din generația mea, care erau super excitate programând ”distracția” de la cheful de absolvire organizat de clasele la care predau și împărțind băieții în funcție de atractivitatea lor.

În facultate am fost martor voit sau de ocazie al mărturiilor făcute de asistenți, laboranți sau lectori, vis-a-vis de aventurile lor sexuale cu studentele. Despre profesorii am auzit doar povești seci, fără aventură, de sex în schimbul notelor.

Există cineva, în conducerea școlilor, inspectoratelor, rectoratelor sau ministerului care să penalizeze totuși astfel de comportamente ale profesorilor? Consider relațiile sexuale între profesor și elev profund anormale și incompatibile cu actul didactic. Personal am fost educat în spiritul ”pedagogul este un modelator de oameni” și cred cu toată convingerea în acestă idee.

Cel care educă, pune bazele personalității unei ființe și îi modelează viitorul, ar trebui să fie un exemplu de verticalitate morală și profesionalism, nu un amărât dezechilibrat și frustrat care profită de inocență sau ingenuitate pentru a demonstra cât de animal poate fi un om.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Pseudo-analize și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Relația (sexuală) profesor-elev

  1. Oana zice:

    Mama, cat de radical!

    As face si un comentariu pe text, dar…Sa ziceam doar ca mi-a retinut atentia expresia: „profita de inocenta sau ingenuitate”. 😀
    (chiar ca ar fi cazul sa stam la o cafea, candva…)

    • marian zice:

      Ce intrebare pui si tu Cristi 🙂
      Pai in primul rand esti gresit informat ^^^ In sistemul de educatie romanesc nu au existat, nu exista si nici nu vor exista candva asemenea pete. Samanta educatorului roman este atent selectionata in cele mai performante laboratoare de genetica umana. Este crescuta apoi cu grija in gradina sistemului perfect imaculat al educatiei noastre pana rodeste un educator cum toate statele lumii se bat sa aiba.
      Acesta este un exemplu de puritate morala si sufleteasca, rodul perfect al unei societati perfecte de care nimeni nu fuge(Romania nu mai primeste imigranti decat pe baza unei analize genetice care sa stabileasca aproape-perfectiunea imigrantului).

      Starea unui sistem nu se poate modifica din interior.(nu pot sa bag mana in foc dar asta am retinut de la niste lectii de mecanica)

  2. Alexa zice:

    Buna
    sincer vreau sa spun de la inceput k rlatia elev-profesor mi se pare una normala,dc spun asta pentru k si eu trec printr-o perioada dinasta,chiar imi place proful,dar inca nu e nimic intre noi,nu stiu ce ganditi voi dar e minunat sa iubesti,si nu neaparat un prof,dar asta sa nimerit,nu ii poti dicta inimii,si poate ma veti considera putin incapabila d ami controla instinctele,este adevarat…nu le pot controla,nici instinctele nici sentimentele dar cn poate?
    knd simti cv pentru cineva treci peste toate,eu sunt in stare sa trec peste orice pentru el,si nu e orgoliu,e iubire!
    Asa’i k iubirea n-are varsta si nici limite!

    Scopul scuza mijloacele!

    vap pup si imi puteti spune parerea voastra,dar nu ma criticat pentru ceea c iubesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s