Viteza avionului este aparentă!

Am auzit de multe ori ”cu avionul fac pana in România 2 ore”. Este adevărat doar dacă iei în calcul exclusiv zborul, de la decolare până când atingi iarăși pământul, la destinație.  Dar un calcul obiectiv de la plecarea de acasă (Milano să spunem), pentru o cursă de ora 15.30 de pe Orio la Serio (Bergamo) către Focsani, ar arăta astfel:

– ora 12.00 ies pe ușă cu bagajele făcute și mă îndrept spre gară (de unde iau ori trenul ori autobuzul până la aeroport);
– ora 14.00 ajung în aeroport, cu o oră și jumătate înainte, nu cu două cum ni se sugrează
– ora 15.30 decolez (presupunem că nu are întârziere)
– ora 17.30 aterizez la București (de fapt ora locala este 18.30)
– ora 19.00 părăsesc aeroportul
– ora 20.00 ajung la gară pentru trenul către Focsani
– ora 22.30 ajung acasă.
Cele 2 ore s-au transformat în 10.30, dacă totul merge fără nici cea mai mică problemă. Dacă însă, în buna tradiție, avionul întârzie, traficul din Milano, București și Focșani este intens, plouă, ninge sau e sărbătoare, mai adăugăm fără rezerve între 2 și 5 ore. Pentru a face un calcul cinstit, în care să inclus și un minim de timp de pregătire pre-părăsite a domiciliului, aș spune că toată călătoria ”costă” cam 13 ore. Dacă trebuie să ajungi de la Torino la Iași, timpi cresc cu circa 4 ore.

În contra-balanță, călătoria cu mașina (pe traseul Croația-Slovenia) presupune:
– ora 5.00 trezirea
– ora 6.30 plecarea
– ora 10.30 iesirea din Italia și prima pauză de cornuleț cu lapte și cafea
– ora 12.00 intrarea în Ungaria
– ora 19.00 intrarea în România și pauză de o oră pentru mâncat mai consisten și cafea mai mare și mult mai rea, românească
– ora 2.30 ajuns acasă, în Focșani.
Total: 21,30 ore. Diferența, față de media cu avionul este de 8.30 ore. Evident, și în cazul mașinii, acesta este un timp optim, fără probleme neprevăzute și condus cu scopul de a ajunge la destinație, nu de a face turism.

Personal, prefer mașina, pe traseul Italia-Austria-Ungaria-România. Se merge bine, te poți opri când și unde dorești, poți face ocoluri dacă vrei să vezi chestiuni deosebite sau te poți opri peste noapte dacă nu vrei să stabilești recorduri de viteză (dacă te oprești peste noapte ajungi a doua zi în jurul prânzului).

Costurile depind foarte mult de numărul celor care călătoresc. Dacă mergi singur, călătoria cu mașina te va costa cât un bilet de avion cumpărat în ultimul moment. Dacă participanții la călătorie sunt 3 iar costurile se împart, deja mașina este în avantaj. Un drum Italia-România, dus-întors, costa in medie cu masina, 400 euro.

PS: toată ideea calculului mi-a venit după o discuție cu Elena P, zisă Marinarul, despre faptul că KLM va cere obezilor să plătească 75% din prețul biletului pentru scaunul alăturat. 🙂

Reclame
Acest articol a fost publicat în Pseudo-analize și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s